1 Petru

  • Cum ne vede Dumnezeu? |1 Petru | lecția 7

    Află din această lecție  cine suntem ca și credincioși, care sunt responsabilitățile noastre și ce legătură are aceasta cu cunoașterea "Cine este Isus"? Cum descrie Dumnezeu pe credincios și pe Domnul Isus Hristos.

  • Cele trei aspecte ale mântuirii, 1 Petru |lecția 4

    Această lecție abordează cele 3 aspecte ale mântuirii: justificare, sfințire și proslăvire. Prin această lecție vei  vedea importanța înțelegerii acestor aspecte ale mântuirii. Oamenii se confruntă des cu întrebarea dacă sunt mântuiți sau nu, dacă vor ajunge în cer sau nu. Această lecție te va ajuta să afli de ce este important să înțelegi mântuirea și cele trei aspecte ale acesteia. 

  • Harul mântuirii pentru orice credincios, 1 Petru |lecția 3

    Suntem străini și călători și sfințirea este lucrarea Duhului spre ascultare. Noi suntem aleși spre ascultare. Ești pregătit pentru suferință? Ce efect vor avea încercările și persecuțiile asupra vieții tale? Îți vor descoperi acestea credința astfel încât Dumnezeu să fie glorificat? Cercetează ce spune apostolul Petru credincioșilor care trec prin încercări.

  • Mântuirea noastră în Isus Hristos, 1 Petru |lecția 2

    Subiectul despre care se vorbește cel mai mult în capitoulul 1 din 1 Petru este mîntuirea. Prin această lecție vei înțelege lucrearea lui Dumenzeu în mântuire, scopul lui Dumnezeu și care este responsabilitatea omului. Cercetează ce spune apostolul Petru credincioșilor care trec prin încercări. Studiu biblic inductiv, în baza cărții 1 Petru, lecția 2, predat de Mia și Costel Oglice, directorii Institutului Inductiv "Precept Ministries Eurasia".

  • Nașterea din nou |1 Petru | lecția 6

    Expresia Naștere din nou este folosit de mulți, dar nu toți înțeleg sensul adevărat. Prin această lecție vei descoperi ce ne învață Scriptura cu privire la nașterea din nou. Află ce înseamnă să fii născut din nou? Cum are loc nașterea din nou? Ce se cere de la cel născut din nou? Cum știu că sunt născut din nou?

  • Sesiunea IV - ȘCOALA TIMOTEI, Surduc 2017

    În perioada 2-13 Octombrie se va desfășura următoarea  sesiune care va  avea loc  la Centrul de Studii Biblice, Surduc - România. Sesiunea va fi condusă de către învățătorii noștri, Mia și Costel Oglice cu scopul de a transmite viziunea și de  a echipa profesori și lideri care predau sau vor preda în cadrul Școlii Timotei.