Nădede

  • Oferă nădejde celor cu inima frântă | de Costel Oglice

        Depresia este o stare sufletească reală cu care se luptă mulți oameni. Depresia a atins viața multor oameni și chiar și viața unor lideri din Biblie, ca de exemplu Moise, Ilie, David, Iov. Abrham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, s-a luptat și el cu depresia,  dar în autobiografia sa el scrie că în situații dificile întodeauna deschidea Biblia ca să-și liniștească inima. Depresia este starea psihică a unei persoane caracterizată de incapacitatea de-a se concentra, insomnie, pierderea pofetei de mâncare, sentimente de tristețe adâncă, vinovăție, neputință, lipsă de speranță și gânduri de moarte. Trăim într-o lume fără nădejde și depresia este rezultatul emoțional produs de această realitate. Ceea ce poate schimba sensul vieții distruse de efectele depresiei este nădejdea în Dumnezeu și în Cuvântul Său.