Costel Oglice

  • Cine este un bun părinte? de Costel Oglice

        Deseori întâlnesc părinți care își pun întrebarea: „Am fost un părinte bun?” Orice părinte dorește binele copilului său. Fiecare, potrivit cu maturitatea și înțelegerea Scripturii, planifică gândindu-se la viitorul copiilor lui. Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu doresc ca și copiii lor să Îl iubească și de aceea creează în familie o atmosferă prin care dragostea să fie înțeleasă și experimentată din pruncie și, la vremea potrivită, să înțeleagă dragostea Tatălui ceresc.

        Desigur, de-a lungul vieţii, întrebarea va reveni în mintea părinților: „Sunt eu un tată bun?”, „Sunt eu o mamă bună? M-am jertfit până copilul a plecat la școală sau la universitate”. Stând de vorbă cu o mamă, ne-a mărturisit: „Am patru copii și mereu mă întreb dacă am fost o mamă bună. Uneori mă cuprinde un sentiment de vinovăție pentru că fiecare dintre copiii mei a avut nevoi diferite și de multe ori nu știam cum să îmi împart timpul: să pun la culcare pe cei mici sau să fac lecțiile cu şcolarii…. Mă tot întreb: oare ce înseamnă să fiu un bun părinte? Care sunt standardele unui bun părinte? Când mă compar cu o prietenă de-a mea îmi dau seama că eu am fost o mamă mai bună, dar când îmi amintesc de copiii ei care vorbesc trei limbi, chiar nu mai știu cine a fost mai bună mamă”.

        Întrebarea: „Sunt eu un părinte bun?” este foarte importantă. Dacă am întreba pe toți prietenii noștri care sunt caracteristicile unui bun părinte și de ce cred că sunt acestea, multora poate nu le-ar plăcea o astfel de întrebare, mai ales când îşi privesc rezultatele implicării în copiii lor. De obicei, tații sunt aceia care simt că au avut succes în viaţă ca părinte, deoarece ei consideră că disciplina și implicarea lor în viața copiilor, a fost partea importantă care a dus la realizarea în viață a copiilor.

        Cineva ne-a spus: „Nu pot să mă uit la copilul meu ca la un produs! Desigur, fiecare din noi vrem ca ai noștri copii să devină copiii lui Dumnezeu, având succes la școală, un viitor în profesia aleasă și, în general, să facă alegeri bune în viață.” Cunosc părinți foarte buni, care au investit multă dragoste în copiii lor și, totuşi, aceștia nu Îl urmează pe Hristos și nu şi-au însuşit principiile bune din casa părinţilor lor.

        Când copiii cresc mari, când ajung maturi şi devin ei înşişi părinți, este un lucru extraordinar să mulțumească părinților pentru educația pe care le-au dat-o, pentru investiţiile făcute în viața lor dându-le o direcție sănătoasă, învățându-i Scriptura, adevăratele valori în viaţă și cum să-şi stabilească priorităţile. Cât de bine mă simt eu când copiii mei îmi spun: „Ai fost un tată minunat! Voi ați fost cei mai buni părinți!” Amintirile și timpul petrecut împreună, cu dragoste și armonie, ne încurajează să credem că am făcut ceea ce a depins de noi pentru binele copiii noştri. De fapt, a fi părinte este o „lucrare a dragostei” și atunci când într-adevăr este aşa, ea nu te poate califica decât ca un bun părinte.

         Dumnezeu ne-a dat copiii şi noi îi încredințăm în mâna Lui! Facem ce depinde de noi, dar știm că El este Acela care poate să aducă rod în viața lor prin învățătura pe care le-o dăm, prin mărturia dragostei în fapte și trăire, pentru că am înțeles că trebuie să îi creștem în „mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4). Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioșii din Efes să trăiască în dragoste, după exemplul lui Hristos: „Urmaţi, dar, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi. Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi” (Efeseni 5:1‑2a). Exemplul nostru de trăire în dragoste este Domnul Isus Hristos!

        Răspunsul la întrebarea: „Sunt un bun părinte?” îl putem afla cercetându-ne viaţa ca să vedem dacă regăsim „lucrarea dragostei” în creşterea copiilor noştri. Atitudinea noastră determină atitudinea lor. Răspunsul nostru la faptele lor îi va ajuta să înțeleagă dacă au făcut alegeri bune sau rele. Ştim cum S-a purtat Domnul Isus cu copiii: i-a iubit, i-a primit cu bucurie, i-a protejat, i-a luat în brațe şi i-a binecuvântat. Noi, ca părinți, suntem chemaţi să iubim; dragostea noastră față de Isus și unul pentru altul în familie va da viață cuvintelor Evangheliei în copiii noștri.

        Cuvintele pe care le aud copiii noștri le modelează gândirea și exprimarea lor în relații. Faptul că îi lauzi când strâng jucăriile sau când își fac lecțiile, faptul că îi ajuți, îi corectezi să își pună pantoful în piciorul drept și nu cel stâng, toate expresiile de dragoste și de slujire în vorbe și fapte, vor hrăni sufletul lor. Îmbrățișările și sărutările din familie niciodată nu sunt prea multe; cu cât copiii primesc mai multă dragoste și afecțiune de la mama și tata, cu atât mai puțin vor căuta dragoste în altă parte. Părinții au înțeles valoarea dragostei Domnului Isus pentru copiii lor atunci când i-au adus la El ca să Își pună mâinile peste ei și să Se roage pentru ei. Și noi vrem să facem același lucru: să ne rugăm pentru ei şi să-i încredinţăm zilnic pe copiii noștri în mâinile Domnului. Dragostea noastră exprimată în cuvinte, în slujire, face ca Evanghelia – puterea lui Dumnezeu pentru mântuire – să fie o realitate care să le schimbe viața.

        Să ne rugăm în continuare ca Domnul să lucreze în viața copiilor noştri; să ne folosească pe noi, ca părinți, pentru modelarea şi pregătirea lor pentru viaţa acesta şi mai mult, pentru viaţa veşnică, și El să ne spună dacă suntem o mamă bună și un tată bun. Ascultarea noastră de Dumnezeu și împlinirea poruncilor Lui privitoare la creşterea copiilor ne pot ajuta să ne evaluăm ce fel de părinți suntem.

  • Cum comunicăm viziunea de la Dumnezeu? Neemia partea II, mesaj de Costel Oglice

    Prin acest mesaj vei înelege cum are loc primirea viziunii de la Dumnezeu și cum să comunici această viziune.

     

  • Înșelăciunea care seamănă și seceră în firea formelor religioase | Cartea Galateni

    Cartea Galateni arată cel mai bine înșelăciunea care seamănă și seceră în firea formelor relgioase, o viață trăită după legi născocite de oameni. Afllă prin acest mesaj cum să trăiești ca și creștin  care ai parte de Harul lui Dumnezeu!

  • "Când se vor citi numele..." de Costel Oglice

        Într-o sâmbătă după amiază, bunica l-a invitat pe nepotul ei la Sala Sporturilor unde avea să fie prezentat un film creștin. Mulți bunici şi-au adus nepoții ca să vadă acest film. Bunica era organista bisericii. Tom a crescut într-o familie creștină și atât părinții cât și bunicii erau implicați în activitățile bisericii. În după amiaza aceea, vizionând acest film, nepotul a văzut problemele adolescenților răzvrătiți și a înțeles mesajul Evangheliei. În timp ce asculta mesajul, Toma a înţeles că este pierdut și s-a speriat, deoarece și-a dat seama că nu poate să intre în cer sau să fie gata când trâmbița va suna, doar pentru că este nepotul bunicii sau pentru că părinții lui slujesc în biserică. El și-a dat seama că este păcătos și are nevoie să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor al lui.

      Ca adolescent, Toma nu a făcut lucruri ieșite din comun, dar nici nu putea spune că este gata să se întâlnească cu Domnul; el a înțeles că toți au păcătuit (inclusiv el) și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23). A înțeles că plata păcatului este moartea și darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru (Romani 6:23). Toma L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, păcatele i-au fost iertate și a devenit copilul lui Dumnezeu. El a înțeles că aceasta îi asigură întâlnirea glorioasă cu Domnul pentru a fi totdeauna cu El.

       Tânărul Toma este recunoscător bunicii care l-a adus la aceea întâlnire și își aduce aminte cu plăcere de tot ce au însemnat părinții și bunica pentru viața lui. Deși avea doar 9 ani când L-a primit pe Domnul în inima lui, amintirea acelei zilei a rămas vie de-a lungul anilor. Viața lui s-a schimbat. Bunicii și părinții pot fi un exemplu călăuzitor pentru copii și nepoți, dar hotărârea este personală. Mărturisirea că Isus este Domnul și iertarea păcatelor care o însoţeşte aduc bucurie și direcție în viață. Creștinii sunt încurajați de cuvintele apostolului Pavel care a scris despre promisiunea Domnului Isus că va veni şi ne va lua la Sine. Apostolul Pavel scrie că nu dorește să fim în necunoștință cu privire la acest eveniment: „Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13). Creștinii din Tesalonic se temeau că fraţii şi surorile care au murit în Hristos nu vor fi prezenţi la răpirea Bisericii. Apostolul Pavel a aflat despre această temere a lor și le-a prezentat adevărul. Le-a explicat că „adormirea” pentru copiii Domnului este de fapt moartea fizică – separarea sufletului de trup – dar la răpire, trupurile noastre vor fi schimbate și reunite cu sufletul mântuit. La a doua venire a Domnului Isus cei care au murit în Domnul și credincioșii care vor trăi pe pământ atunci vor fi luați împreună în văzduh pentru a se întâlni cu El.

       Nădejdea noastră este aceasta: „Dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tesaloniceni 4:14). Credința în Domnul Isus ne asigură o trăire în Hristos aici pe pământ, întâlnirea cu El la răpire și viitorul veșnic împreună cu Domnul. Cât de important este să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu încă din copilărie, să credem că Isus a murit și a înviat pentru noi, că El este Acela care iartă păcatele, dar ne dă și o viață nouă și ne garantează veșnicia împreună cu El. Cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu şi împlinirea acestuia în viaţa noastră de fiecare zi ne oferă nădejdea întâlnirii cu Isus atunci când va veni să-i ia pe ai Săi la Sine.

    Să cântăm împreună această cântare:

    Când trâmbiţa Domnului sus din ceruri va suna

    Şi ziua aceea mare va sosi,

    Şi când credincioşii toţi în jurul Lui s-or aduna

    Cântând slavă Lui, şi eu acolo-i fi!

     

    /: Când se vor citi numele, :/ x 3

    Slavă Domnului că eu acolo-i fi!

     

    În ziua când sfinţii Domnului din morţi vor învia

    Şi în nemurire vor fi îmbrăcaţi;

    Când ei se vor desfăta cu toţii în lumina Sa,

    Slavă Lui că eu voi fi cu cei curaţi!

     

    Când a Domnului mireasă sus în ceruri va intra

    Şi în cortul Lui cel sfânt va locui;

    Când cununi de aur sus în slava mare vom purta

    Slavă Lui, între cei sfinţi şi eu voi fi!

     

    /: Când Isus pe-ai Săi îi cheamă, :/ x 3

    Eu prin harul Domnului voi fi prezent!

     

    Căciînsuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar,unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:16 18)

    Prezența Domnului Isus în viața mea prin primirea lui ca Mântuitor al meu, prin credință, îmi oferă pacea, liniștea şi încrederea necesară în așteptarea venirii Domnului nostru Isus Hristos. 

  • Adu-le aminte! de Costel Oglice

        Poate nu vă vine să credeți, dar mulți copii din Israel nu știu despre Holocaustul evreilor (uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, ca parte a „soluţionarea problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler). Puțini sunt aceia care au supraviețuit acestui eveniment tragic. Unul dintre acești supraviețuitori a fost invitat într-o școală ca să vorbească elevilor despre Holocaust și i s-au acordat două ore pentru prezentarea sa. Când a mărturisit cum a devenit credincios în Dumnezeu chiar în lagărul de exterminare, un elev i-a spus: „Dar noi suntem evrei!” Vorbitorul i-a răspuns: „Da, suntem poporul evreu, așa cum scrie în Isaia 49:6: «Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului». În Faptele apostolilor 13:47 găsim aceeași remarcație: «Te-am pus ca să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului»”. Astfel acești elevi au auzit despre răspunderea lor de a duce adevărul despre Dumnezeu oamenilor din toată lumea. Cu cât întrebările s-au întețit, cu atât discuția a devenit mai interesantă. Vorbitorul și-a încheiat prezentarea citind Isaia 53, care a stârnit și mai mult curiozitatea elevilor. Apoi el a pus întrebarea: „Cine suntem noi? Cine ești tu, dacă spui că aparții poporului ales?”. La sfârșitul întâlnirii, după multe întrebări despre care credință este adevărată și importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața fiecărui om, elevii au spus: „Această prezentare a fost una dintre cele mai interesante lecții pe care le-am auzit vreodată și pe care nu o vom uita niciodată”.

         Cât de importantă este credința pe care o avem? Cât este de important să știm că o avem? Una din cele mai importante decizii pe care le putem lua în viață este să căutăm să aflăm unde ne vom petrece veșnicia. Totuși, cei mai mulți oameni nu își pun această întrebare și nu se gândesc în cine sau în ce își pun încrederea. Deciziile importante pe care le luăm în viață contează atât pentru timpul de acum cât și pentru eternitate. De aceea este important să-i învățăm pe copii calea pe care trebuie să meargă și să-i ajutăm să rămână pe această cale spre veșnicie.

         Nu numai copiii din Israel nu știu despre Holocaustul evreilor, dar nici copiii din România nu știu cum a fost pe vremea comunismului în România, nu știu despre suferințele creștinilor de atunci, despre efectele acestui sistem asupra oamenilor și importanța cunoașterii lui Dumnezeu și a credinței în El. Dumnezeu a poruncit poporului Său să-L iubească cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lui, să aibă în inima lui poruncile pe care  le-a dat și să le întipărească în mintea copiilor lor, să vorbească de ele când vor fi acasă, când vor pleca în călătorie, când se vor culca și când se vor scula (Deuteronom 6:4-7).

          Este responsabilitatea noastră de părinți să-i învățăm pe copii Cuvântul lui Dumnezeu, să le aducem aminte de lucrarea Lui în viața noastră, în familie, în țară, în poporul nostru. Cunoașterea lucrărilor lui Dumnezeu și a Cuvântului Său îi va ajuta pe copiii noștri să facă ce este plăcut și bine înaintea Domnului, fapt care îi va duce la fericire și pe calea vieții spre veșnicie (Deuteronom 6:17,18). Înțelegerea credinței adevărate va duce la o convingere reală a copiilor cu privire la ceea ce contează cel mai mult în viață în așa fel încât ei să caute să aibă o relație corectă cu Dumnezeu.

         Credința are valoare când știi în cine sau ce crezi; de aceea fiecare om trebuie să se asigure că la baza credinței lui este persoana Domnului Isus și nu puterile noastre sau diferite forme religioase. Când copiii ajung la această înțelegere, ei pot păși prin credință pe drumul spre veșnicie. Nu întâmplător elevii despre care am scris la începutul acestui articol au întrebat: „Cum poți să crezi în Dumnezeu?” Înțeleg copiii, nepoții tăi în cine și-au pus credința? Dar aceia pe care îi înveți la școala duminicală sau prietenii copiilor tăi? Ce poruncă minunată ne dă Domnul în Deuteronom 5:33: „Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi, ca să trăiţi și să ţi fericiţi...”. 

  • Bucuria de a fi în familia lui Hristos, de Costel Oglice

    Cum știm că facem parte din familia lui Isus Hristos?

    Isus Hristos: Mântuitorul nostru

        Dumnezeu nu dorește moartea păcătoșilor (Ezechiel 33:11) și ca urmare L-a trimis în lume pe Isus Hristos, singurul Lui Fiu, ca să-i mântuiască. Deoarece „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23), fiecare din noi avem nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor și Domn. În Luca 1:46-47, Maria, mama Domnului nostru spune că ea însăși are nevoie de un Mântuitor: „Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu”. Maria declară că Dumnezeu „a venit în ajutorul robului Său Israel, căci Şi-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinţilor noştri – faţă de Avraam şi sămânţa lui în veac” (Luca 1:54-55). Ea înțelege și recunoaște că păcătoșii au nevoie de îndurare. Noi, care facem parte din familia lui Hristos, am recunoscut că suntem păcătoși, am cerut mila lui Dumnezeu și Isus, Mântuitorul, ne-a primit și iertat.    

        Sărbătoarea Nașterii Domnului este o mare bucurie pentru noi toți deoarece Dumnezeu Și-a adus aminte, în îndurarea Lui, să trimită pe Fiul Său în lumea noastră, ca să fie Mântuitorul nostru. Cei care nu erau în familia Lui, au devenit parte din familia Lui. Să facem de cunoscut acest adevăr minunat copiilor noștri! În aceste zile de sărbătoare, să ne aducem aminte cât este de minunat că Dumnezeu a venit în lumea noastră ca noi să experimentăm iertarea păcatelor, să ne împăcăm cu El și astfel să avem o familie, în Isus Hristos.

        Când copiii noștri erau mici, cu ocazia acestei sărbători, făceam cu toții un tort și scriam pe el: „La mulți ani, Isus!” ca ei să înțeleagă că Isus Hristos S-a născut în lumea noastră, ca să devină Mântuitorul nostru și astfel noi să putem face parte din familia Lui. Aceasta sărbătorim noi la Crăciun. În astfel de împrejurări copiii aveau tot felul de întrebări: Unde este Isus? Când va veni la noi? etc. și aveam ocazii minunate să le vorbim despre Isus.

    Isus Hristos: Împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu

        „…S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos” (Matei 1:16). El este numit Hristos (în greacă) sau Mesia (în ebraică), Unsul cel promis. În Vechiul Testament, oamenii erau unși pentru slujba de proroc, preot și împărat. Dumnezeu i-a spus lui Ilie să-l ungă pe Elisei ca proroc al lui Israel în locul lui (1 Împărați 19:16). Aaron a fost uns ca primul mare preot al lui Israel (Leviticul 8:12). Samuel a uns atât pe Saul cât și pe David ca împărați ai lui Israel (1 Samuel 10:1; 16:13). Toți acești oameni au fost „unși” pentru slujba pe care au îndeplinit-o. Dar Vechiul Testament a prezis un Eliberator, ales de Dumnezeu pentru a-L răscumpăra pe Israel (Isaia 42:1; 61:1-3). Pe acest Izbăvitor evreii L-au numit Mesia.

       Isus înseamnă Iehova mântuiește și Hristos înseamnă Mesia sau Unsul, arătând că El este deopotrivă cu Dumnezeu și Împăratul. Istoria nașterii lui Isus Hristos este descrisă în Evanghelia după Matei și în cea după Luca și noi credem adevărurile Scripturii așa cum au fost scrise. Evanghelistul Luca accentuează atenția deosebită pe care a acordat-o cercetării evenimentelor relatate, „pentru ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor pe care le-ai primit prin viu grai” (Luca 1:4). Învățăturile scrise în Evanghelie, spune Luca, „ni le-au încredinţat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început şi au ajuns slujitori ai Cuvântului” (Luca 1:2), după ce au umblat și au slujit împreună cu Isus. El a venit să împlinească promisiunile făcute de Dumnezeu poporului Său, iar în Matei 1:1 ni se spune că Isus este Fiul lui David. Aceasta este una dintre cele două promisiuni menționate de Matei și împlinite, care dovedesc că El este Mesia.

       Deoarece Isus este și fiul lui Avraam (Matei 1:1) în care toate familiile pământului aveau să fie binecuvântate (Genesa 12:3), El aduce binecuvântare atât lui Israel, cât și tuturor neamurilor care primesc Evanghelia. Prin venirea Domnului Isus în lumea noastră și crezând în Numele Lui am devenit și noi fii și fiice ale lui Dumnezeu. Nașterea Domnului Isus ne aduce o mare nădejde pentru viitor. Faptul că prin venirea Sa în lume s-au împlinit multe promisiuni ale lui Dumnezeu dovedește că toate promisiunile Sale se vor împlini la timpul stabilit de El: „Dumnezeu nu este un om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să-I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va împlini?” (Numeri 23:19).

       Isus a venit să aducă mântuire atât evreilor cât și neamurilor, ca toți să alcătuiască o singură familie a lui Dumnezeu! Participarea în această familie este posibilă prin recunoașterea faptului că Isus Hristos este Mântuitorul lumii. Astăzi este vremea să ducem vestea bună a Nașterii Sale la toți oamenii; acestea sunt vremuri de bucurie și îndurare pentru oameni. Să transmitem bucuria Nașterii celor care nu Îl cunosc. Haideți ca în zilele sărbătorii Nașterii Domnului Isus colindele și cuvântările noastre să transmită un mesaj al bucuriei, arătând Cine este Cel născut care ne-a adus mântuirea și a făcut posibil ca noi să fim copii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei Sale.

    Să cântăm și noi împreună cu autorul acestei cântări:

    Cor de îngeri cântă, lumii azi vestesc:

    „Domnul mântuieşte neamul omenesc!”

    Ziua se iveşte, noapte-a dispărut,

    Căci umil pe lume Pruncul S-a născut.

     

     

    Cor de îngeri cântă: „Slavă Celui sfânt,

    Bună învoire, pace pe pământ!”

     

    Cor de îngeri cântă, azi se împlinesc

    Ce în Cartea Sfântă scrise se găsesc;

    A venit pe lume Fiul Celui sfânt

    Ca să împlinească sfântul Său Cuvânt.

     

    Cor de îngeri cântă,

    Domnul ne-a iubit Astfel pentru oameni Fiul Și-a jertfit.

    Ca să mântuiască lumea de păcat

    Şi să fericească pe cel întristat!

  • Bucuria de a primi şi a dărui, de Costel Oglice

       Cu bucurie și anticipare așteptăm sărbătoarea Nașterii Domnului Isus! Este o vreme în care fiecare se gândește la eveniment, la a da și a primi daruri, care demonstrează faptul că cineva este iubit sau te iubește și îi pasă de tine. Acest sezon este o sărbătoare deosebită de toate celelalte. 

    Esența Crăciunului trece dincolo de dimensiunea calendarului, arătându-ne timpul venirii Domnului Isus în lume. Tragedia zilelor noastre este că nu se transmite esența miraculoasă a întrupării Mântuitorului și aceasta de fapt noi o sărbătorim. 

         Pentru unii oameni din societatea noastră acest eveniment este o zi obișnuită, pentru alții este importantă din punct de vedere comercial și astfel adevărul despre venirea lui Isus Hristos în lumea noastră este estompat sau nu se cunoaşte deloc. Înainte ca să-L trimită pe Fiul Său a lume, Dumnezeu a cântărit consecințele venirii Lui. Iată ce scrie apostolul Pavel: este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El... Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui.

       Gândindu-ne la Maria din Nazaret, oare ce a înțeles ea când a primit vestea că Îl va naște pe Isus? Cât a fost ea de mirată de mesajul îngerului! „Nu te teme, Maria; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit”(Luca 1:30-33). Ce veste extraordinară care trebuie să fie acceptată! Fiecare amănunt despre acest Fiu arată beneficiile întrupării Fiului lui Dumnezeu de care s-au bucurat credincioșii din lumea întreagă de-a lungul mileniilor. Aceasta este esența sărbătorii!

    Nevoia de pace a existat din totdeauna: oamenii vor intervenții care să asigure pace în lumea lor. Una dintre problemele societății în care trăim este faptul că totul este relativ și orientat doar pentru consum. Cei care au această mentalitate caută să evite faptul că omul este muritor și neagă că după moarte vine judecata (Evrei 9:27). Domnul Isus a venit în lumea noastră ca să aduce răscumpărare și eliberare de păcat şi moarte pentru toți cei care o primesc și cred în El. Acesta a fost mesajul îngerului pentru păstorii din apropiere de Betleem: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un Prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.

    Conform mesajului anunțat de înger întruparea lui Isus este de fapt esența primirii și dăruirii.

        Adevărul despre esența dăruirii și primirii reflectă dragostea nemeritată și purtarea de grijă a lui Dum­nezeu, care se extind asupra întregii omeniri. Istorisirea nașterii Domnului este o veste bună, un mesaj extraordinar, care ne îndeamnă să o primim și să sărbătorim. Negarea întrupării din Betleem și a credincioșiei lui Dumnezeu față de noi este insultătoare; este foarte important să nu uităm niciodată esența sărbătorii Nașterii Domnului și binecuvântările care au venit prin sosirea Domnului Isus în lumea noastră.

       De aceea sărbătoarea Crăciunului trebuie să fie un timp de mulțumire pentru că mesajul dat păstorilor este și pentru noi o veste bună și un prilej de mare bucurie, căci ni s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul. Puterea dăruirii și a primirii trece dincolo de individ și se răsfrânge asupra comunității. Darurile pot fi date și primite ca să ajute o persoană, o familie, un copil care să poată merge la școală, o persoană care are nevoie de medic, pot ajuta la cumpărarea cărților ca unelte pentru evanghelizare și ucenicizare etc.

      Toate acestea sunt expresii ale dragostei lui Hristos faţă de persoanele care au o nevoie disperată de dragoste. Dărnicia în sezonul Crăciunului arată mulțumirea noastră față de Dumnezeu (2 Corinteni 9:15) – darul Singurului Său Fiu, Isus Hristos, care include toate celelalte daruri (2 Corinteni 8:9; Romani 8:32).Indiferent dacă darul este mai mare sau mai mic, expresia mulțumirii noastre poate fi un exemplu pentru copii, o binecuvântare pentru cei care îl primesc și pricină de mulţumiri către Dumnezeu din partea persoanei, a bisericii sau a comunităţii pentru darul primit!

       În luna decembrie sunt anunțate zeci de evenimente pentru a face de cunoscut mesajul Evangheliei despre nașterea Domnului Isus şi mântuirea pe care ne-a adus-o. De asemenea, în această perioadă se distribuite daruri orfanilor, celor cu dizabilități, văduvi și văduve, celor din închisori, refugiaților din Ucraina, Irak, Siria etc. Fie ca această sărbătoare să aducă mesajul nașterii Domnului Isus și mântuirea în multe inimi ca și acestea să aibă bucuria de a primi și a dărui. 

  • Când Dumnezeu este prioritar, de Costel Oglice

    Am citit un articol despre situația dificilă din Irak și Siria, precum și diferite păreri în ce privește acest conflict. Un jurnalist spunea: „Esenţa problemei este un conflict global între tradiție și modernism”. Un alt jurnalist, răspunzând la această provocare, spune: „Tradiționalismul, în special cel din lumea islamică, spune că trăirea omului trebuie să fie în jurul lui Dumnezeu, dar rânduită de om. Suporterii modernismului își iau exemplele din lumea occidentală, care preferă ordinea în favoarea autonomiei individului și marginalizarea lui Dumnezeu: nu Dumnezeu este pus pe primul loc, ci omul. Omul este sursa aspirațiilor proprii, a dorințelor și ambițiilor sale. Aceasta este esenţa problemelor globale prezente”.

    Am rămas uimit de felul cum gândesc oamenii astăzi. Ce înseamnă că Dumnezeu este prioritar în viața noastră? Noi suntem chemați să facem ordine sau Dumnezeu?

    Copii ai lui Dumnezeu

    Răscumpărarea primită de la Dumnezeu este datorită dragostei Lui față de lume. În 1 Ioan 2:29 citim: „Dacă știți că El este neprihănit, să știți că oricine trăiește în neprihănire este născut din El”. Prin credința în Isus Hristos suntem născuți din nou și trăim într-o lume care nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. În Ioan 3:3 citim că oamenii nu Îl pot cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu dacă nu sunt născuți din nou.

    Apostolul Ioan este copleșit de dragostea lui Dumnezeu şi în 1 Ioan 3:1 scrie: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. Verbul „vedeți” este ca o poruncă adresată creștinilor ca să se oprească, să admire dragostea lui Dumnezeu și să înțeleagă ce dragoste extraordinară a avut El pentru noi. Această dragoste este calitatea, caracterul lui Dumnezeu, care este dragoste.

    Cuvântul dragoste este traducerea cuvântului grecesc „agape” – o dragoste unică și în caracterul lui Dumnezeu, cum este scris în 1 Ioan 4:8: „Dumnezeu este dragoste”. Dragostea lui Dumnezeu a fost arătată în jertfa Domnul Isus Hristos care, prin moartea Sa pe cruce, a plătit prețul răscumpărării noastre din păcat. Dragostea „agape” este mai presus de dragostea omenească și necunoscută omului care nu este născut din nou, adică nu este copil al lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a arătat o astfel de dragoste prin harul Său și ne-a inclus în familia Sa – de aceea suntem „copiii ai lui Dumnezeu”. Noi suntem frați și surori, copiii lui Dumnezeu, parte din familia lui Dumnezeu din momentul mântuirii când dragostea Lui, prin credință, ne-a născut în familia Lui.

    Ce privilegiu extraordinar avem: să fim copii ai lui Dumnezeu! Ca și copii, noi suntem într-un proces de schimbare după chipul Fiului Său, Isus Hristos. Aceasta ne face să ne uimim de harul și dragostea lui Dum­ne­zeu pentru noi, care eram morți în păcatele noastre.

    Lumea „nu ne cunoaște pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. Cuvântul „lume” se referă la ne­­credincioși și la sistemul lumii. „Căci tot ce este în lume, pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudă­­roșenia vieții nu sunt de la Tatăl ci din lume. Și lumea și pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:15-17).

     

    În asemănarea lui Hristos

    Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumne­zeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Noi suntem copiii lui Dumnezeu și în poziția noastră ne bucurăm de viitorul care ne așteaptă. Expresia „nu s-a arătat încă” înseamnă că „nu a fost făcut public” ceea ce vom fi. Dumnezeu încă nu a arătat slava care îi așteaptă pe copiii Săi când aceste trupuri muritoare vor fi schimbate și transformate în trupuri nemuritoare. Apostolul Ioan spune: „când Se va arăta El (Isus Hristos) vom fi ca El”. Ioan vrea să-i asigure pe copiii lui Dumnezeu ca ei săștie că acest lucru se va întâmpla, și anume, toți copiii Lui vor fi ca El.

    Cum putem fi noi ca Isus Hristos? În1 Corinteni 15:42-44 apostolul Pavel descrie cele patru căi de slăvire a trupului nostru. Acesta este:

    1. semănat în putrezire, dar va învia
    în neputrezire

    2. semănat în ocară, dar va învia în slavă

    3. semănat în neputință, dar va învia în putere

    4. semănat ca trup firesc, dar va învia ca trup duhovnicesc.

    Numai credincioșii în Isus Hristos vor experimenta această înviere slăvită și atunci când El Se va arăta vom fi ca El și Îl vom vedea așa cum este. Ca și copiii ai lui Dumnezeu am fost răscumpărați, socotiți neprihăniți, iar acum suntem în procesul de sfințire până în ziua când Îl vom vedea.

    În acest timp noi știm că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea Fiului Său…. Și pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți i-a și proslăvit” (Romani 8:28-30).

     

    Caracterul copiilor lui Dumnezeu

    De ce este important să cunoaștem aceste adevăruri? Pentru că oricine are această nădejde în el – că vom fi ca El și Îl vom vedea așa cum este – acum „se curăță, după cum El este curat”. Aceasta înseamnă că trăiește în neprihănire, căci este născut din El (1 Ioan 2:29). Copiii lui Dumnezeu, care au nădejdea în Isus Hristos că vor fi ca El sunt chemați acum să urmărească sfinţenia, ascultând de poruncile Lui și dorind să fie așa cum este El. Să lăsăm caracterul Domnului Isus să ne conducă viața. El este standardul de viață pentru fiecare credincios și noi suntem chemați să Îl urmăm.

    În 1 Ioan capitolul 3 apostolul arată că trăirea în neprihănire nu este o trăire în păcat, ci o trăire în dragoste, care iubește pe fratele său nu cu vorba, ci cu fapta și cu adevărul. Prin aceasta noi cunoaștem că suntem copiii Lui și inimile noastre sunt liniștite înaintea Lui și ne dă îndrăzneală la Dumnezeu . Iată ce face un om care Îl iubește pe Dumnezeu, care este născut din nou, îi iubește pe oameni, dorește să fie el schimbat în relațiile Sale cu Dumnezeu și cu oamenii.

    Când Dumnezeu este centrul vieții cuiva, acea persoană va trăi în pace cu semenii. Această trăire va fi marcată de dragoste și nu de călcarea poruncilor Lui, de ucidere (Cain), de conducere prin control etc. De asemenea când în viaţa cuiva nu Dumnezeu este prioritar, ci poftele, aspirațiile și ambițiile lui sau ale unei religii, persoana aceea seamănă cu omul lumesc care iubește lumea, lucrurile din lume și aceasta nu este de la Dumnezeu, ci din lume. Cuvântul spune clar: „lumea și pofta ei trece, dar cine face voi lui Dumnezeu rămâne în veac”. Lumea și sistemul ei ne învață o viață în folosul propriu, religia pretinde că Dumnezeu este prioritar, dar pune pe om în locul lui Dumnezeu să facă ordine!

    Cât de important este să înțelegem Cuvântul atât de puternic pe care ni-l vestește apostolul Ioan! El ne învaţă ce înseamnă să fim copii ai lui Dumnezeu și cum trebuie să fie trăirea noastră ca dovadă a acestei realităţi spirituale. Trăind o viaţă neprihănită vom arăta lumii ce înseamnă că Dumnezeu este prioritar în viaţa noastră. Numai astfel lumea Îl va cunoaște pe Tatăl nostru ceresc, care, prin credinţa noastră în numele lui Isus Hristos, ne-a dat dreptul să ne facem copii ai Lui (Ioan 1:12).

  • Comunicarea, de Costel Oglice

     

    Zilele acestea vorbeam cu mai mulţi prieteni și lideri care erau îngrijorați de situația căsătoriilor și de ușurinţa cu care se ajunge la certuri și despărțire în familie. Multe dintre problemele care apar în căsătorie sunt cauzate de lipsa comunicării sau de o comunicare greşită între membrii familiei. În 1 Petru 4:11a citim:„Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu”; de asemenea, în Efeseni 4:29 scrie:„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor ce îl aud”. Cu cât ne obișnuim mai mult cu o persoană, cu atât devenim mai liberi în comunicare, fără să ne controlăm vorbirea sau nu ne zidim unul pe altul și astfel putem cauza dureri emoționale adânci, ajungându-se la disperare și astfel la refuzul celeilalte persoane de a mai comunica.

    Cuvinte care zidesc și dau har

    Este important să înțelegem că indiferent cum vorbește celălalt noi trebuie să aplicăm principiul biblic de a rosti cuvinte care zidesc și dau har celui ce le aude. Dacă răspunzi la fel de greşit cum ți se vorbește, cearta este ca şi începută. În Proverbe 15:21 citim despre cel ce vorbește cuvinte care duc la zidire că este „un om priceput“care „merge pe drumul cel drept”. Vorbirea bună se manifestă printr-un răspuns blând care potolește mânia, folosind o limbă înțeleaptă care dă știință plăcută (Proverbe 15:1-2).

    Domnul Isus este un exemplu de comunicare eficientă. În Luca 20 citim că fariseii, preoții, cărturarii căutau să pună mâna pe El, dar se temeau de popor; se prefăceau că sunt neprihăniți ca să Îl prindă cu vorba și să Îl dea pe mâna stăpânirii. Dar Isus le-a priceput viclenia și le-a spus: „Pentru ce mă ispitiți?” În Luca 20:26 citim că ei nu au putut să-L prindă cu vorba pe Isus înaintea poporului, au fost mirați de răspunsul Lui și au tăcut. Astfel, unul după altul, ei încercau să Îi pună întrebări ca să Îl prindă cu ceva ca să Îl învinuiască. Până la urmă aceștia nu au mai îndrăznit să îi mai pună nici o întrebare, căci Domnul Isus a știut să răspundă fără să se lase provocat de întrebările lor.

    Faptul că celălalt umblă cu viclenie sau vorbeşte fără să gândească nu este o scuză pentru noi să răspundem la fel, ci să învățăm cum să răspundem cu înțelepciune fără să ne lăsăm atraşi într-o conversație provocatoare sau neînțeleaptă.

    Un răspuns bun la vremea potrivită

    Fiecare om intră în căsătorie cu principii de viață pe care le-a învăţat în familie sau în mediul în care a crescut. Ajustarea este dificilă la început, dar ea poate să devină dificilă pe parcurs, depinzând de subiectele care se discută sau apar. Tensiunea crește potrivit cu concepțiile fiecăruia despre creșterea copiilor, despre părinți, despre finanțe etc. Când cei doi încep să argumenteze în căsătorie ei încep să se despartă emoțional și apoi chiar fizic; fie unul nu vrea să se uite la celălalt, îi întoarce spatele și astfel discuția poate degenera în contradicţii și ceartă.

    Putem ieşi dintr-o astfel de situație atunci când spunem o vorbă la vremea potrivită, când vorbim având o atitudine corectă, în așa fel încât celălalt să fie atenționat că vorbirea nu mai duce la zidirea relaţiei .

    Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui și ce bună este vorba spusă la vremea potrivită” (Proverbe 15:23). Ori de câte ori vrei să-i spui celuilalt ce nu îți place sau să îți expui o părere diferită de a partenerului este bine să găsești vremea potrivită. Nu face acest lucru când mergeţi la masă, la culcare etc. Ai răbdare să vorbești numai când se creează o atmosferă destinsă și timpul potrivit pentru o discuție în care vrei să comunici ceea ce crezi că ar putea să-l ajute pe celălalt. Procedând astfel vei evita neînțelegerile și-l vei ajuta pe celălalt să primească vorba bună spusă la vremea potrivită.

     

    Pleacă-ți urechea și ascultă

    Ca să înțelegem și să devenim înțelepți trebuie să ne plecă urechea și să ascultăm – aşa ni se spune în Proverbe 22:17. De multe ori putem înțelege greșit ce spune cealaltă persoană dacă nu ascultăm cu atenție sau ne supărăm când credem că partenerul nu înțelege ce vorbim. În astfel de situaţii este mai bine să întrebăm:„Ce ai vrut să spui?” decât să spui cum ai înţeles tu și să greșești. Dacă nu ai înțeles ceva cere să ți se clarifice lucrul respectiv și astfel să nu faci o afirmație incorectă.

    Uneori partenerul are o atitudine negativă sau pune mereu întrebări și celălalt, cunoscându-i temperamentul, îl oprește înainte de a-şi termina ideea. Astfel cel care ascultă presupune că vorbitorul a spus ceva și faptul că îl întrerupe este o reacție și nu un răspuns. Ascultarea atentă va preveni afirmaţii care pot ofensa. Dacă ţi-ai ofensat interlocutorul va trebui să te aperi pentru a continua o conversație care deja a luat-o într-o direcţie greşită.

    A comunica cu adevărat nu înseamnă a da replici, nici a dovedi că avem dreptate, nici a ne scuza sau a ne apăra, ci a ne pleca urechea și a asculta cu atenţie ca să înțelegem ce ni se spune şi a vorbi în aşa fel încât să ne facem înțeleşi; atunci vom avea succes în comunicare!

     

    Rugați-vă neîncetat

    Rugăciunea este o disciplină spirituală esenţială pentru fiecare credincios. În 1 Tesaloniceni 5 citim despre relațiile dintre credincioşi și despre faptul că trebuie să ne prețuim, mângâiem și îmbărbătăm unii pe alții. În acest context ni se spune să ne rugăm neîncetat și să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. De multe ori credem că suntem mai buni decât ceilalţi și că avem abilitatea de a comunica bine, dar să căutăm să avem o vorbire dreasă cu sare și s[ spunem un cuvânt bun la vremea potrivită şi să avem urechi care să asculte. Singurul care poate să ne dea un cuvânt bun pentru zidire, după cum este nevoie, care să dea har celor ce îl aud, este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu de care să ne lăsăm călăuziți.

    Cu cât viața noastră este mai predată lui Dumnezeu și cu cât lăsăm ca El să trăiască în noi, cu atât mai bună va fi comunicarea noastră cu partenerul. Noi credem că putem să aranjăm sau să rezolvăm problemele, dar rugăciunea neîncetată atât personală, cât și împreună va rezolva multe probleme care apar în relația dintre soţi şi în relaţiile dintre părinți și copii. Astfel se poate ajunge la armonia de care are nevoie orice familie. Cu cât rugăciunea devine mai mult un mod de viață, cu atât mai mult vom experimenta harul Domnului și El va lucra în noi tot ce avem nevoie.

     

    Cunoscându-L tot mai bine pe Dumnezeu primim dragoste și bucurie de-a ne accepta unul pe altul și astfel relația soț-soție să devină ceea ce El vrea să fie. Dumnezeu ne poate schimba inima, gândirea şi vorbirea și astfel Îl vom putea onora prin vorbirea noastră în mijlocul familiei. În acest mod vom arăta tuturor lucrarea pe care El o poate face în viața celor ce doresc să împlinească Cuvântul Său, și anume, când vorbesc să vorbească cuvintele lui Dumnezeu! 

  • Copiii noştri sunt comorile noastre, de Costel Oglice

       Societatea în care trăim se gândește mult la comori și la modalităţile prin care şi-ar putea ajuta copiii în viitor, prin bunurile pe care le strâng. Dumnezeu a dat părinților responsabilitatea de-a se ocupa de hrănirea fizică și spirituală a copiilor lor. Domnul ne învață să-i lăsăm pe copilași să vină la El, ceea ce înseamnă să investim timp și efort pentru a-i învăța principiile Sfintelor Scripturi începând de dimineața, când se trezesc și până când adorm din nou.

        Activităţile pe care le facem în timpul zilei trebuie să includă şi învăţarea copiilor să umble în căile Domnului. Trebuie să avem un timp în care să ne oprim şi să citim, un timp ca să ne jucăm, un timp ca să ne iubim. De asemenea, trebuie să avem şi un timp în care să acordăm atenţie visurilor copiilor, ascultându-i, îndemnându-i și încurajându-i pe copiii noștri să biruie obstacolele vieții. Când mergem la cumpărături, când călătorim cu mijloacele publice de transport sau cu cele particulare, când este aglomerație și suntem cu copiii, trebuie să-i ajutăm să înțeleagă ceea ce spune Eclesiastul 3:1: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui”.

       Aceasta înseamnă a explica copiilor că timpul este prețios şi chiar eu, ca părinte, vreau să înțeleg că timpul petrecut astăzi cu copiii mei sau cu nepoții este o vreme la vremea ei. Chiar și povestioarele care le citim, concluziile pe care le tragem, aranjarea mesei etc., toate acestea își au vremea lor. Prin felul în care îi primim pe copii când se întorc de la școală dorim să creăm o atmosferă de dragoste şi acceptare în care ei să învețe adevărurile biblice ale vieții și trăirii ei. Toate acestea ei le învață din modul în care investim timp și efort în educarea creştină a copiilor noştri deoarece înțelegem că şi aceasta are o vreme bine stabilită.

       Poți să petreci tot timpul în jurul copiilor, să le împlinești nevoile fizice și, totuși, să nu investești în creşterea lor emoțională, mintală și spirituală. De aceea, este important ca orice părinte să înțeleagă că este o vreme în viața copiilor noştri în care putem să ne implicăm în mod specific ca să-i ajutăm din toate punctele de vedere. Investirea vieții noastre este prețioasă și timpul petrecut cu copiii noștri este într-adevăr o investiție deosebită. Înțelepciunea care vine din învățăturile Sfintelor Scripturi ne poate direcționa în alegerile zilnice pe care le facem, ca să ştim cum și ce să investim în copiii noștri. Rugăciunea pentru copiii noștri cere timp, concentrare și dedicare, dar este strict necesară. Folosirea jocurilor creative, a concluziilor și aplicarea principiilor vieții, potrivite cu vârsta, este o abilitate care o dobândim în timp. Ne facem timp ca să ascultăm ce spune copilul ca să putem răspunde potrivit cu nevoile lui, cu vârsta lui. Interacțiunea părinților cu copiii îi ajută pe părinți să înțeleagă nevoile specifice și personale ale fiecărui copil.

    Întipăreşte Cuvântul Dumnezeu ne spune în Deuteronom 6:6-8: „Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntare între ochi”. Prima instrucțiune pentru părinte este aceasta: Cuvântul lui Dumnezeu să fie în inima lui! Numai atunci când avem o relație continuă cu Dumnezeu putem să fim părintele care poate să-l pregătească şi să-l învețe pe copilul său. Apoi în Deuteronom 6:7 ni se spune să întipărim Cuvântul lui Dumnezeu în mintea copiilor. Ca să putem face acest lucru trebuie ca acest Cuvânt să ne modeleze pe noi, părinții, și astfel relația noastră cu Domnul și Cuvântul Lui să facă parte din viață și discuțiile zilnice cu copiii noștri. Acești copii au nevoie să ne audă pe noi citind Cuvântul, să ne audă rugându-ne şi din acțiunile noastre zilnice să înveţe principii pe baza cărora să-şi trăiască viața.

        Când trăim zilnic Cuvântul lui Dumnezeu putem să întipărim în mintea și inima copiilor adevărurile Sfintelor Scripturi. Timpul de învăţare a copiilor va deveni în mod natural parte din viața noastră. De asemenea, în viață avem parte de evenimente şi acțiuni pe care nu le planificăm întotdeauna, dar care pot deveni ocazii potrivite în care să-i învățăm pe copii cum să trăiască potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Fie că mergem la școală, fie că ne oprim pe drum, fie că s-a defectat mașina – toate acestea pot deveni prilejuri de învățătură. Rugăciunea cu voce tare, în situațiile dificile, când ne exprimăm încrederea în Dumnezeu şi Îi cerem ajutorul, va crea o dependență de El în inima copiilor noștri, motivată de exemplul nostru. Când Dumnezeu ne răspunde la rugăciuni, cum ar fi găsirea cheilor pe care le-am pierdut sau orice alt răspuns la rugăciune îi va ajuta pe copii să înveţe să depindă şi ei de El în toate lucrurile.

        De aceea eforturile mele de a învăța eu însumi Cuvântul Domnului și transmiterea poruncilor lui Dumnezeu copiilor pentru a fi întipărite în mintea și inima lor, trebuie să aibă loc acasă, în călătorie, la culcare, la sculare și astfel le pot lăsa o moștenire evlavioasă. Dumnezeu Tatăl, care ne iubește, ne poartă de grijă și este cu noi în toate zilele, vrea să ne ajute să fim părinții de care au nevoie copiii noştri pentru ca atunci când vor creşte mari să-şi pună încrederea în El. Înainte de-a avea copii am fost în necunoștință de felul în care trebuie să împlinim nevoile micuților noștri, dar timpul şi dragostea pentru ei ne-au învățat cum să împlinim nevoile copilașilor complet dependenți de noi, părinții. Tot așa, cu timpul, dragostea față de copii, valoarea pe care o dăm copiilor și responsabilitatea de părinte pe care ştim că o avem de la Dumnezeu, ne vor ajuta să experimentăm ajutorul Lui, învățând ce El vrea să fim în caracter și în acțiuni pentru a fi părinţi după voia Lui. Dumnezeu dorește ca noi să creștem copii care să-L iubească și a căror inimă să fie cu totul a Lui; de aceea ne spune să „întipărim poruncile Lui în inima noastră” ca apoi să le întipărim în mintea și inima copiilor. Indiferent cât de ocupați suntem, înțelegerea valorii timpului și a copiilor ne va ajuta să investim cu bucurie, să trăim viaţa, timpul și ceasul pentru copii și cu copii, potrivit cu îndemnurile Scripturii şi să-i ajutăm să se dezvolte fizic, emoțional și spiritual.

    Fii un ascultător. Toate sondajele arată că părinți petrec zilnic puțin timp conversând cu copii sau ascultând ce spun copiii. Copiii noștri vor fi binecuvântați când vom înțelege importanţa punerii deoparte a timpului necesar ca să ascultăm ce au de spus. Pentru aceasta trebuie să lăsăm deoparte alte lucruri, să privim în ochii lor și să îi ascultăm cu toată atenția, arătând un interes real în ceea ce spun. Când le răspundem la întrebări, copiii vor învăța să răspundă și ei la întrebările altora. Relațiile zidite în copilărie vor crea o atmosferă de încredere și deschidere a inimioarei lor față de părinți. Învățând să-i ascultăm pe copii, îi ajutăm să își deschidă inima față de noi. Într-o zi, când vor ajunge adolescenți, ei își vor deschide inima faţă de părinți, le vor împărtăşi problemele cu care se confruntă și nu vor căuta în alte locuri liniște sau soluţii la nevoile lor.

       „Sfaturile în inima omului sunt ca niște ape adânci, dar omul priceput știe să scoată din ele” (Proverbe 20:5). Prin întrebările pricepute pe care le punem noi putem „scoate” din inima copiilor noștri ceea ce gândesc şi doresc. Aceste relaţii apropiate vor crea de la o vârstă fragedă o legătură între inima noastră și inima lor, care va continua şi la maturitate. „Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” pentru a fi părinții care El dorește să fim. Prețuind timpul petrecut cu copiii, îi învățăm și întipărim poruncile Lui în mintea lor, ascultând ca niște părinți pricepuți inima copiilor.

  • Costel Oglice: Alte două Evanghelii | Cursul Galateni

    Dorința Evangheliei este ca Hristos și Dumnezeu să fie slavit. El vrea ca să mă smulgă din acest veac rau. Când privești în oglindă vezi cea mai mare problemă din viața ta. Două evanghelii pe care le aud în fiecare zi. Una este Evanghelia lui Hristos și o alta este o evanghelie falsă. Amandouă rasună cu putere. Tu de care alegi sa asculti?

  • Costel Oglice: Cum și cu cine pot avea părtășie? | Cursul Galateni

    Atunci când îl primește cineva pe Domnul Isus Hristos a murit față de lege și nu ca să trăiască cum vrea el sau prin regulile cerute de lege ci trăiește prin Isus Hristos și învățătura lăsată de El. Pentru cei care traiesc astfel pot avea părtșie deosebită cu Mântuitorul nostru.

  • Costel Oglice: Cum trăiești? | Cartea Galateni

    Ce faci cu Evanghelia pe care ai primit-o? Cum se vede că Hristos trăiește în tine? Prin acest mesaj vei fi ajutat să îți analizezi viața din perspectiva Evangheliei și a ceea ce a făcut Domnul nostru Isus Hristos. 

  • Credincioși adevărului Biblic | lecția 5

    Prin această lecție deosbit de interesantă, vrem să vedem care a fost dedicarea apostolilor și exemplu lui Ștefan care a trecut de partea adevărului cu orice preț, chiar dacă a fost învinuit pe nedrept, el a știut cum să se apere în fața vrăjmașilor cu Scriptura.

  • Cu o dragoste veșnică

    Nuvela "Cu o dragoste veșnică" scrisă de Kay Artur este o nuvelă foarte captivantă (vândută deja în peste 400 de mii de exemplare), care ilustrează dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de oameni. Această alegorie este o prezentare extraordinară a modului în care lumea încearcă să ispitească pe credincioși și să îi convingă că așteaptă în zadar venirea Domnului Isus. Citind această carte vei descoperi că Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre patru feluri de dragoste. Află cu ce fel de dragoste te iubește Dumenzeu!

  • Cum să auzi vocea Domnului, de Costel Oglice

    Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul...“ (Iov 33:14a)

    „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: «Moise! Moise!» El a răspuns: «Iată-mă! » Dumnezeu a zis: «Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.» Şi a adăugat: «Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.»” (Exodul 3:4-6)

    Vorbește Dumnezeu cu adevărat cu noi? Chiar putem să Îi auzim vocea? De multe ori ne îndoim că putem să auzim vocea lui Dumnezeu până învățăm să recunoaștem vocea Lui şi căile Lui. Auzirea vocii lui Dumnezeu este o deprindere care se dobândeşte prin ascultare. În timp ce își îndeplinea responsabilităţile zilnice, în timp ce mergea cu turma spre munte, Moise a văzut un rug care ardea și rugul nu se mistuia deloc. Curios, s-a întors să vadă ce era acea vedenie minunată şi atunci a auzit vocea Domnului.

    Cei mai mulți oameni nu au o experiență dramatică ca a lui Moise, dar în anumite situații ne întrebăm dacă nu cumva ne-a vorbit Însuși Dumnezeu. Cum putem ști că El ne vorbește? Iată câteva căi în care Dumnezeu vorbește:

    Prin Cuvântul Său

    Ca să auzim vocea lui Dumnezeu este necesar să cunoaștem caracterul lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegem cine este Dum­nezeu, să învățăm căile Sale și cum lucrează El. Toate aceste informații le aflăm în Sfânta Scriptură. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în mod detaliat ce să așteptăm de la El în anumite situații, care sunt așteptările Lui de la noi și, în mod specific, ce așteaptă El să vadă în relațiile noastre cu ceilalţi oameni.

    Prin oameni

    De multe ori Dumnezeu Se folosește de anumite persoane din viața noastră pentru a ne vorbi. Dumnezeu poate folosi pe oricine, în orice timp, ca să ne transmită un mesaj potrivit.

    Prin circumstanțele vieții

    Uneori Dumnezeu îngăduie în viața noastră circumstanțe care să ne conducă la un adevăr pe care avem nevoie să îl descoperim.

    Printr-un „susur blând”

    De multe ori Dumnezeu folosește o voce înăuntrul nostru și ne face cunoscut dacă suntem pe calea cea bună sau nu suntem. Unii spun că aceasta este vocea păcii. De multe ori nu avem pace cu privire la un anumit lucru şi atunci este bine să ne oprim și să ascultăm cu atenție ce vrea să ne spună Domnul. Există cu siguranţă un motiv pentru care El vrea să ne vorbească.


    Când Dumnezeu vorbește, să ascultăm

    De multe ori Dumnezeu ne vorbește clar ce să facem; de exemplu, auzim despre o anumită nevoie la biserică și Domnul ne pune pe inimă să o împlinim, dar nu facem aceasta. Vocea continuă să ne vorbească şi noi spunem în noi înşine: „Dacă se anunță această nevoie și duminica următoare o voi împlini”. Şi se anunță același lucru și duminica următoare. Atunci înțelegem clar că aceasta este vocea Domnului și ascultăm. Practicând, ajungem să cunoaștem vocea lui Dumnezeu şi nu vom mai amâna; întotdeauna când vom auzi vocea Domnului, o vom asculta! Domnul vrea să Îl reprezentăm pe El în împlinirea nevoilor altora.

    Dumnezeu folosește multe situații din viața noastră ca să ne vorbească. Aşa cum îi spune Elihu lui Iov: „Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-altul…“ (Iov 33.14a). El vorbește – important este ca noi să Îi cunoaștem vocea și să o ascultăm.

    Ca părinți, noi suntem modele pentru copiii noștri. Părinții îşi învaţă copiii şi îi conduc la cunoașterea personală a Domnului Isus Hristos. Exemplul evlavios și felul de trai al părinților produc o transformare reală în viața copiilor, care doresc să-L cunoască pe Dumnezeu, să citească Biblia, să meargă la biserică și, într-o zi, când vor înțelege să-L primească pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.

    A-i crește pe copii în calea Domnului înseamnă a le transmite copiilor tăi credința ta.

    Creșterea copiilor în frica de Domnul este un lucru foarte serios pentru că noi avem responsabilitatea de a-i învăța pe copiii noștri să asculte când le vorbim. Acest lucru putem să îl transmitem bine copiilor noștri când noi am învățat să ascultăm când Tatăl ceresc ne vorbește.

    Când este vorba despre creşterea copiilor, părinții creștini întâmpină tot atâtea obstacole ca și cei necreștini. Datorită presiunilor și distragerilor din lumea noastră, părinții devin tot mai provocați în poziția lor.

    Având în vedere că provocarea cea mai mare este să transmitem credința noastră copiilor noștri, aceasta trebuie să ne preocupe și să fie prioritară în viața noastră mai mult decât celelalte nevoi ale copiilor. Mass-media, școala, colegii, ispitele, alcoolul, narcotice etc. sunt probleme cu care copii se confruntă zilnic. Vestea bună este aceea că putem să ne creștem copiii în frica și mustrarea Domnului și să le transmitem credința noastră prin interacţiunile noastre zilnice cu ei.

    Cum poți oferi ceva dacă tu însuți nu ai? Modul cum ai învățat și practicat auzirea vocii Domnului în diferite împrejurări, experienţe împărtășite copiilor, îi vor învăța de mici ca și ei să învețe să audă vocea Domnului. Trăirea credinței începe de la lucrurile simple, arătând copiilor dragoste, bunătate, dărnicie. Când copiii vor vedea că ești o binecuvântare pentru alții va fi ceva normal și natural ca şi ei să învețe să facă aceleași lucruri. Împărtășirea credinței înseamnă să citești Biblia cu copiii, în așa fel încât aceasta să devină reală în viața ta și a lor. Când citim Scriptura împreună îi ajutăm pe copii să descopere ce vorbește Domnul, ce Îi face plăcere, ce așteaptă de la noi și care sunt căile Lui. Astfel Cuvântul lui Dumnezeu va deveni o prioritate în viața lor și îi va ajuta să înțeleagă vocea Domnului, direcția Lui și calea vieții.

    Credința noastră poate fi transferată copiilor noștri când folosim oportunitățile de a-i învăța ce înseamnă prietenie cu alți oameni; acest adevăr poate fi practicat prin prietenia noastră cu alte familii care au copii de vârsta copiilor noștri. Credința crește și se întărește când aceasta este împărtășită împreună cu valorile creştine cu prietenii lor. Concepțiile biblice sunt transmise zilnic în diferite situații și copiii învață cine este Dumnezeu, caracterul Lui, ce a făcut Domnul Isus pentru ei și cum pot ei să se bucure de dragostea Lui, de binecuvântările Lui pentru copiii Săi.

    Binecuvântările lui Dumnezeu pot fi cunoscute prin experiență, dar și prin a împărtăși zilnic altora cum lucrează Domnul în viața noastră. Ajută-i pe copii să înțeleagă cât de importantă este dorinţa ca prezenţa lui Dumnezeu să fie cea mai mare prioritate a vieții lor. De asemenea, ajută-i să înţeleagă că relațiile cu ceilalți trebuie să fie caracterizate de dragoste, respect şi răbdare. Acest comportament îi va determina pe ceilalţi să-L „slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri“ (Matei 5.16).

    Dorinţa de a fi o binecuvântare pentru alții îi va ajuta pe copii să nu fie egoiști, ci să se gândească și la alții. Când aceste principii biblice sunt aplicate în viața părinților, copiii vor fi motivaţi să devină o binecuvântare pentru alții. Trăirea unei vieți evlavioase, plăcute lui Dum­nezeu, înaintea copiilor demonstrează dedicarea noastră în credința pe care o avem, valorile pe care le avem datorită relației noastre cu Dumnezeu. Credința noastră este un exemplu pe care copiii îl văd și le va rămâne întipărit în minte şi inimă pentru toată viața.

     

    Domnul Se va bucura din nou de fericirea ta, cum Se bucura de fericirea părinţilor tăi, dacă vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Legii, dacă te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău.” (Deuteronom 30:9b-10)

  • Cum și cu cine pot avea părtășie? | Cartea Galateni

    Atunci când îl primește cineva pe Domnul Isus Hristos a murit față de lege și nu ca să trăiască cum vrea el sau prin regulile cerute de lege ci trăiește prin Isus Hristos și învățătura lăsată de El. Pentru cei care traiesc astfel pot avea părtșie deosebită cu Mântuitorul nostru.

  • Cum trăim în Noul Legământ | Wayne Barber

    Mulți oameni care spun că sunt parte din Noul Legămînt, încă se țin strîns de Vechiul Testament și Vechiul Legămînt,  țin legile care au ca rezultat binecuvîntare dacă le ții sau blestem dacă nu le ții și uită că Domnul Isus a fost făcut blestem la cruce pentru noi ca noi să putem fi eliberați de sub povara Legii.

  • Dacă Hristos nu ar fi înviat, de Costel Oglice

    Ce ar fi fost dacă Hristos nu ar fi înviat?

    Când L-au omorât răstignindu-L, oamenii au crezut că în sfârşit au scăpat de Isus Hristos – nu avea cum să mai iasă din mormânt, dar a treia zi El a părăsit fâșiile de pânză în care fusese înfășurat, ca un fluture care iese din nimfă (gogoașă). Domnul Isus a trecut prin zidul mormântului, iar piatra a fost dată la o parte ca să le permită ucenicilor să vadă că Isus a înviat din morți și că El este viu, așa cum le-a spus. Dacă moartea L-ar fi ținut pe Isus în mormânt, consecințele pentru noi ar fi fost din cele mai tragice. În 1 Corinteni 15:12-20 apostolul Pavel arată ce s-ar fi întâmplat dacă Domnul Isus Hristos nu ar fi înviat din morți. Dacă nu a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică (1 Corinteni 15:14).

    Dacă nu a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică(1 Corinteni 15:14)

       Dacă Hristos nu ar fi înviat, propovăduirea Evangheliei ar fi zadarnică! Esenţa Evangheliei este moartea lui Isus Hristos pentru păcatele noastre, îngroparea și învierea Sa a treia zi, după Scripturi. Dacă nu credem că Domnul Isus a înviat din morți și a părăsit mormântul, vestirea Evangheliei este zadarnică.

    Dacă nu a înviat Hristos, zadarnică este şi credința noastră(1 Corinteni 15:14) 

       Cine ar vrea să își pună credința în Isus Hristos, dacă El ar fi mort? Te poți încrede în cineva care nu merită încrederea ta? Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit (Romani 10:9). Diferența între creștinism și celelalte religii este că fondatorii acestor religii sunt toţi morți. Isus a trăit, a murit și a înviat! El a biruit moartea și noi suntem urmașii Lui. Cine ar dori să își pună încrederea în cineva care a promis ceva, dar nu s-a ținut de cuvânt?

    Dacă nu a înviat Hristos, ucenicii sunt martori mincinoși ai lui Dumnezeu(1 Corinteni 15:15)

       Apostolul Pavel nu a spus că dacă Hristos ar fi rămas în mormânt ar fi fost o greșeală, ci a spus că dacă Hristos nu a înviat noi suntem martori mincinoși ai lui Dumnezeu. În fața tribunalului, martorul mincinos este cineva care deși știe, cunoaște adevărul, totuși alege să depună o mărturie falsă; el este un mincinos! Unii întreabă: de unde știm că ucenicii nu au fost martori mincinoși? Toți acești bărbați au mărturisit cu viața și moartea lor ceea ce au spus! Ipocriții și martirii sunt oameni total diferiți! Un om poate trăi pentru minciună, dar puțini sunt aceia care și-ar da viața pentru o minciună!

    Dacă nu a înviat Hristos… noi suntem încă în păcatele noastre(1 Corinteni 15:17)

       Dacă Hristos ar fi rămas în mormânt ar fi însemnat că Dumnezeu nu a acceptat jertfa lui Hristos ca plată pentru păcatele noastre. Faptul că Dumnezeu L-a înviat pe Hristos a fost dovada că plata păcatelor noastre a fost achitată în întregime. „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii… Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților”(1 Corinteni 15:19, 21).

    Dacă nu a înviat Hristos, moartea încă stăpâneşte peste omenire

       Dacă nu credem că Dumnezeu, care a creat universul, Îl poate scoate pe Hristos viu din mormânt, înseamnă că credința noastră este zadarnică și suntem cei mai dezamăgiți (nenorociți) oameni. În schimb, noi credem că Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, se va pogorî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos (1 Tesaloniceni 4:16). Harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.

    Dar acum Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți(1 Corinteni 15:20)

       Slavă Domnului și Numelui Său pentru că El a luat asupra Sa păcatele noastre, „boldul morții” şi astfel a biruit moartea (1 Corinteni 15:54-57)! El a lăsat mormântul gol! El ne-a dat o nădejde vie și sigură! Isus Hristos nu a rămas în mormânt, ci este la dreapta Tatălui, mijlocind pentru noi şi pregătindu-ne o casă. El are un viitor minunat pentru noi. Pentru că El a înviat și noi vom învia: „Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă, dar, unii pe alţii cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4:17-18).

    Mulțumim lui Dumnezeu, Îi dăm slavă și spunem împreună cu apostolii: „A înviat Domnul cu adevărat!

  • Disciplină, nu violenţă! de Costel Oglice

    „Pedepsește-ți fiul, căci tot mai este nădejde.”  (Proverbe 19:18)

        În fiecare an, zeci de femei și copii în Rusia suferă tot felul de abuzuri în familie, chiar până la omor. Tania care are 29 de ani, după ce a fugit de acasă împreună cu mama datorită violenței tatălui ei, și-a exprimat durerea căci nu există legi referitoare la violența în familie. Potrivit statisticilor, 40 la sută din violențe și crime au loc în sânul familiei; în fiecare zi 26.000 de copii sunt abuzați de părinți și 36.000 de femei de soții lor!

       Pedeapsa ca disciplină, făcută cu dragoste, este esențială în creșterea copiilor, dar trebuie făcută cu scopul de a-l îndrepta pe copil și de a-l dezlipi de ceea ce este rău. Nu ca să îl doboare de întristare, ci să îl ridice  (Proverbe 18:14). Scopul disciplinei este să aducă vindecare, direcție și dezlipire de ce este rău: „Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el” (Proverbe 22:15).

       Disciplina este concepută pentru a scăpa pe copil de apucături rele sau de porniri rele, nu ca să îl zdrobești prin violență. Dumnezeu ne avertizează în Cuvântul Său împotriva ignorării disciplinării copiilor noștri; copilul nu trebuie lăsat de capul lui, căci va aduce rușine mamei sale: „Nuiaua și certarea dau înțelepciune, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale” (Proverbe 29:15).

       O mamă a observat că băiatul ei era preocupat de pornografie; l-a pedepsit, dar o profesoară de la școală a aflat despre aceasta; a anunțat autoritățile și mama a fost amendată. În zilele noastre, părinții nu mai au dreptul să folosească metodele clasice de disciplinare a copiilor. Desigur Cuvântul nu încurajează violența, ci disciplinarea cu scopul de a-l îndrepta pe copil, de a-l învăța să-și respecte părinții, să spună adevărul și să îl dezlipească de înclinații rele sau de prieteni răi. Valorile părinților creștini sunt stabilite de Dumnezeu în Cuvântul Său și ei vor urma îndemnurile Scripturii cu scopul de a-i îndrepta pe copiii lor: „Pedepsește-ți fiul și el îți va da odihnă și îți va aduce desfătare sufletului” (Proverbe 29:17). Totdeauna disciplina are cu scop binele copilului și el să devină o desfătare pentru părinți, în ascultare de ei. Această disciplinare trebuie făcută din dragoste și îndată ce copilul greșește, ca să înțeleagă motivul pentru care a fost disciplinat. „Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine îl iubește îl pedepsește îndată”, ni se spune în Proverbe 13:24.

      Dumnezeu Însuși îi disciplinează pe copiii Săi, pe care îi iubește: „Căci Domnul pedepsește pe cine iubește și bate cu nuiaua pe orice fiul pe care îl primește” (Evrei 12:6). Sfatul, mustrarea, disciplinarea din partea părinților sunt calea de îndreptare a fiilor și a fiicelor lor pe calea cea bună. Există o calea a vieții și o cale a păcatului. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să-i iubim pe copii noștri, să-i îndrumăm și să-i disciplinăm cu scopul de a- îndrepta pe calea vieții. Astfel copiii vor ajunge să-și cinstească părinții și, mai presus de aceasta, să se supună Tatălui ceresc.

       Disciplinarea este pentru binele copilului și viitorul lui, pentru a-l învăța ascultarea și supunerea față de părinți și de cei puși în autoritate. Disciplina face parte din educarea copilului pe calea vieții. Ea nu trebuie să ia forme violente, ci doar să dezlipească de rău și să îl îndrepte pe calea cea bună. Atunci când este făcută cu dragoste, disciplinarea este înțeleasă de copil și, când va crește mare, va mulțumi părinților pentru educația aleasă pe care le-a dat-o.