Sesiune

  • Cum ne vede Dumnezeu? |1 Petru | lecția 7

    Află din această lecție  cine suntem ca și credincioși, care sunt responsabilitățile noastre și ce legătură are aceasta cu cunoașterea "Cine este Isus"? Cum descrie Dumnezeu pe credincios și pe Domnul Isus Hristos.

  • A avut loc sesiunea: Cum să abordezi un text dificil din Biblie

    Alegoria ”vița și mlădițele” din Ioan 15 a fost totdeauna subiect de discuție, un text greu de înțeles. Cum să studiezi un text dificil din Biblie ca să fii sigur că nu ajungi la interpretări greșite?

    Profesorii Institutului de Studiu Biblic Inductiv din mai multe țări timp de 2 săptămâni au cercetat Scripturile la sesiunea ”CUM SĂ STUDIEZI UN TEXT DIFICIL?”. Au parcurs cursul Evanghelia după Ioan partea I, capitolele 1-11 și au învățat cum să interpreteze un text dificil în baza alegoriei de la Ioan 15:1-6. Sesiunea a fost predată de directorii Institutului, Mia și Costel Oglice, la Centrul de Studii Biblice Surduc din România.

    "Tot ceea ce este nevoie ca noi să știm este clar în Cuvântul lui Dumnezeu, se repetă atât în contextul apropiat, cât și în toată cartea Evanghelia după Ioan, dar și în toată Scriptura. A lua o învățătură dintr-un verset unde nu este clar și a face o interpretare greșită înseamnă să folosești Scriptura ca un pretext. Nu putem să facem interpretări fără să cercetăm ceea ce spune Scriptura." (Mia Oglice)

    Lucrători în Evanghelie din diferite țări ale lumii trec pregătirea de 3 ori pe an în cadrul Institutului, pentru că au văzut eficiența studiului biblic în viața acelora în care investesc. O predare calitativă, profundă a Cuvântului aduce schimbare în viața multor oameni și-i crește spre maturizare spirituală. Petru Kalberer folosește manualele de studiu biblic inductiv în lucrarea pe care o desfășoară în 36 de penitenciare din România:

    "Aceste cărți au început să fie foarte căutate. Sunt cazuri când ei spun că s-a întâmplat ceva cu viața lor și doresc să mai primească cursuri de care avem. La ora actuală studiem în țară cu 160 de deținuți din aproape toate închisorile. Sînt închisori în care vin deținuții și mă roagă să le trimit cursuri așa cum am trimis și altor deținuți." (Petru Kalberer, România)
     
       
        " Aici primesc o odihnă mare pentru sufletul meu. 2 săptămâni stau în Cuvântul lui Dumnezeu, Îl aud pe Dumnezeu. Slujirea și responsabilitățile le las pentru această perioadă ca să pot petrece mult timp în studierea Cuvântului. Iată de ce venim aici și facem toate eforturile ca să nu scăpăm nici o sesiune. (Iurie Sosnovik) Am venit din Polonia să studiem Evanghelia după Ioan. Această Evanghelie este foarte importantă și relevantă pentru noi în biserică când încercăm să ajutăm pe oameni să crească spiritual. Noi trăim într-un context romano-catolic în Polonia și atunci când spunem oamenilor despre Isus, mulți spun că Îl cunosc pe Isus, că Îl cred, că L-au primit în timpul Sfintei Împărtășanii. Dar, oamenii nu-L cunosc personal, nu cred că este Dumnezeu și nu înțeleg aceasta. Studiul Evangheliei după Ioan este foarte important, este temelia, ne ajută atât de bine să înțelegem cine este Isus." (Andrei Sewerin, pastor, Polonia)
     
        Următoarea sesiune în cadrul Institutului de Studiu Biblic Inductiv la Centrul de Studii Biblice de la Surduc, România, este anunțată pentru 1-12 februarie 2016. Sunt invitați profesorii și absolvenții Institutului de Studiu Biblic Inductiv. Va fi predată cartea Judecători, potrivit conducătorilor Institutului, foarte relevantă pentru liderii care lucrează în vremurile de azi.
     
       
        Cartea aceasta ”Judecători” este prima carte pe care eu am studiat-o inductiv, dar așa de mult se potrivește cu zilele noastre. Pe vremea Judecătorilor fiecare făcea ce dorea ca și azi, fiecare face ce vrea. Situația morală este ca și pe vremea judecătorilor. (Mia Oglice)
     
        În prima jumătate a lunii februarie vom studia aici la Centrul de la Surduc cartea Judecători, o perioadă de 350 de ani în viața unui popor, în care fiecare făcea ce voia. Ne vom gândi că se referă la faptul că lumea trăiește cum vrea, dar nu acesta este cazul în cartea Judecători. Poporul lui Dumnezeu făcea ce voia, pentru că în vremea aceea nu este un împărat în Israel. Există un Împărat în cer, nu pe pământ. Ei au crezut că ce le place lor, Îi place și lui Dumnezeu. Fiecare avea ideile lui și cerea binecuvântare. Poporul a strigat și a cerut ajutor de la Dumnezeu și Dumnezeu a fost, dar nu cu poporul, ci cu Judecătorul. Dar, cu părere de rău, după moartea judecătorului, ei reveneau în același ciclu - să facă ce vrea el în Numele lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne arată care sunt capcanele celor care cred că trăind cum vor ei înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu îi va binecuvânta. Acești 350 de ani de istorie repetată ne arată care sunt aceste capcane și cum noi să ieșim și să ne întoarcem la Împăratul. (Costel Oglice)
     
    Sursa: www.moldovacresina.md
  • Alipiți-vă de adevăratul har al lui Dumnezeu, 1 Petru | lecția 1

    Dacă Ioan a fost apostolul cunoscut ca apostol al dragostei, Pavel apostol al credinteți, Petru îl conoaștem ca apostol al nădejdei. În cap 1  vei vedea cum Petru salută biserica: Binecuvântat să fie Dumnezeu care  ne-a născut din nou prin înviere lui Isus. Cuvintele cheie din cartea 1 Petru sunt: suferință, har (care se repetă de 10  ori) și slavă. Lecția 1 se oprește la  cuvîntul har,  iar în  cap 5:12 găsim scopul cu care scrie Petru acesată carte: v-am scris puține rânduri (5 capitole) ca să vă sfătuiesc și să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dzeu este harul acesta de care v-ați alipit. 

     

  • Atitudinea față de Evanghelie | 2 Timotei - lecția 3

    Ce înțelegi prin expresia înflăcarează darul? De ce să nu ne fie rușine de Evanghlie? Cum să ținem dreptarul învățături sănătoase. La toate aceste întrebări găsești răspuns în lecția 3.

  • Bătălia se dă la nivelul minții | Studiu Sexualitatea din Perspectiva Bibliei | lecția 10

    Ce facem cu gândurile care vin în mintea noastre care aduc pofte și ispite? În lecția aceasta vrem să vedem ce trebuie să facem atunci când gîndurile noastre se îndreaptă spre sex?

  • Călătoria credinței | lecția 8

    În această lecție veți putea  urmări îndeaproape exemplul credinței apostolului Pavel și anume călătoria lui spre Roma. Veți afla cum cunoașterea lui Dumnezeu aduce odihnă și acțiuni potrivit cu voia Sa.

  • Ce am primit de la Dumnezeu și care este răspunderea noastră | 2 Petru, lecția 3

     

    Care este responsabilitatea ta? Prin această lecție vei înțelege ce ai primit de la Dumnezeuș și care este răspunderea ta. Această lecție are drept scop analiza versetuluia: ”Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit totul în ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slavă și puterea Lui.” 2 Petru 1:3 Cuvîntul putere se repetă de două ori și vedem că am căpătat prin puterea Lui tot ce privește viața și evlavia.

  • Ce rol are cunoștința în viața credinciosului | 2 Petru, lecția 2

     Cine sunt eu? Ce trebuie să fac? Ce trebuie să știu despre cunoștință? Află din această lecție, care este rolul cunoștinței în viața crediniciosului și de ce este important ca un copil a lui Dumnezeu să aibă această cunoștință!

  • Cele trei aspecte ale mântuirii, 1 Petru |lecția 4

    Această lecție abordează cele 3 aspecte ale mântuirii: justificare, sfințire și proslăvire. Prin această lecție vei  vedea importanța înțelegerii acestor aspecte ale mântuirii. Oamenii se confruntă des cu întrebarea dacă sunt mântuiți sau nu, dacă vor ajunge în cer sau nu. Această lecție te va ajuta să afli de ce este important să înțelegi mântuirea și cele trei aspecte ale acesteia. 

  • Credincioși adevărului Biblic | lecția 5

    Prin această lecție deosbit de interesantă, vrem să vedem care a fost dedicarea apostolilor și exemplu lui Ștefan care a trecut de partea adevărului cu orice preț, chiar dacă a fost învinuit pe nedrept, el a știut cum să se apere în fața vrăjmașilor cu Scriptura.

  • Cum putem să fim martori? | lecția 1

    În această lecție  vei alfa cum poți  fi martor în puterea Duhului Sfînt mărturisind învățătura Domnului Isus într-un caracter ascultător de Cuvîntul lui Dumnezeu.

  • Cum să rămâi tare în mântuirea primită? 1 Petru |lecția 5

    Află din această lecție care este  rolul mântuirii în viața creștinului. Vei găsi  multe îndemnuri practice cum poți rămâne  în mântuirea pe care ai primit-o. Această lecție te va învăța cum să rămâi tare în mântuirea pe care ai primit-o.

  • Cum să rezolvăm părerile deosebite? | lecția 2

    În această lecție vei găsi abordate anumite probleme care au adus păreri diferite, vei vedea care este soluția pe care o dă Cuvântul lui Dumnezeu în aemenea situații și ce rezultat aduce rezolvarea acestor probleme.

  • Cum să umblăm în faptele bune pregătite de Dumnezeu mai dinainte | lecția 6

    Această lecție are drept scop să ne învețe care sunt principiile de a umbla în faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi. Urmărind viața lui Pavel vei vedea trei aspecte importante pe care le vei putea aplica ca principii în viața de zi cu zi.

  • Cuvântul lui Dumnezeu – Speranţă pentru Siberia

    După o călătorie lungă prin şapte aeroporturi și şase avioane am ajuns la destinație. La sosirea noastră am fost așteptați de lideri și echipele celor cinci institute biblice din Siberia; unii dintre ei au călătorit 48 de ore cu trenul sau cu mașina! Ei au venit din Krasnoiarsk, Novokuznetzk, Novossibirsk, Ulan Ude, Ulan Bator, Kemerovo, Barnaul, Tuva, Kyzyl, Tijda și Mongolia. A fost o revedere minunată cu multe îmbrățișări și bucurii.

    La această pregătire au venit șase păstori, lideri și echipele celor cinci institute. Aceste echipe slujesc în centre de reabilitare, orfelinate, cluburi sportive și de studiu biblic şi într-un club de muzică și studiu biblic. De asemenea, plantează biserici, predau religie în școli, fac consiliere spirituală etc.

    Un lucru care ne-a impresionat mult este faptul că liderii noștri au adoptat copii din orfelinate, ai căror părinți au murit datorită abuzului de alcool şi droguri, precum şi abandonați. Astfel Evghenie, 34 de ani, pastor cu 3 copii a adoptat încă 10 copii (cel mai mare copil are 12 ani). El ne-a spus: „Mulțumesc pentru această sesiune care m-a încurajat. Deși am studiat de dimineață până noaptea Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și lucrător, mi-a adus odihnă. Cred că biserica mea va beneficia de pregătirea avută aici. Soția lucrează cu copiii noștri, cu femeile din biserică și predă studiu biblic. Eu predau de asemenea și vă mulțumesc pentru lucrarea pe care o faceți, căci este importantă și benefică nouă. Mulțumim că veniți la noi“.

    Evghenie L-a cunoscut pe Domnul prin fiul lui Zoie, soție de ofițer rus, care s-a întors la Domnul în ziua de Paști, când cineva i-a spus: „Hristos a înviat!“ Zoie a răspuns: „Dacă Hristos a înviat înseamnă că El trăiește, este viu, este o persoană cu care pot comunica și pot să Îi spun ce mă doare“. Ea a început să se roage pentru soţul ei, ofițer ca și ea.

    Soţul ei, la fel ca mulți alți bărbați avea patima băuturii. Zoie a încercat toate metodele de a-l scăpa pe soţ de această patimă, dar fără succes. Isus Hristos, Cel cu care Zoie a început să comunice, i-a schimbat ei viața! Această viață schimbată a atras atenția lui Nicolae, soțul ei, care a devenit creștin. Astfel de la o singură persoană, Evanghelia a ajuns la 40 de persoane, chiar în centrul bazei militare de rachete unde nu putea pătrunde nici un credincios.

    Cei care L-au primit pe Domnul prin mărturia lui Zoie au început să se strângă la părtășie, rugăciune, şi studiul Cuvântului lui Dumnezeu. În prezent, soțul lui Zoie este păstorul acestei biserici cu foști ofițeri sovietici și specialişti în domeniul militar.

    Băiatul lui Zoie i-a dat lui Evghenie carteaDumnezeule, exiști?. Așa a auzit Evghenie pentru prima dată Evanghelia, L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn și acum el este pastor. Cât de minunat lucrează Dumnezeu prin Cuvânt și prin cei ce se pun la dispoziția Lui – El dă speranță oamenilor și îi face liberi!

     

    La această sesiune am predat cartea Romani și am fost uimți de modul în care Dumnezeu a vorbit fiecărui lider prin studiul epistolei. Maria spunea bucuroasă că Dumnezeu a scăpat-o de problemele tinereții ei datorate alcoolului și drogurilor, iar acum predă Cuvântul la un centru de reabilitare. "Eu lucrez împreună cu păstorul în biserica noastră și suntem fericiți să vedem binecuvîntarea adusă de institutul bibilc".

    Mihail a venit de la o depărtare de 1.000 km 16 ore cu trenul şi 3 ore cu mașina. El a graduat ca profesor și împreună cu soția și mama lui au venit la institut; toți 3 sunt implicați în predarea studiului biblic în diferite contexte. Mihail coordonează slujirea în 10 orfelinate și în centrele de reabilitare din oraș. Echipa a început grupe de calculatoare și studiu biblic, grupe de sport și studiu biblic și sunt implicaţi şi în lucrarea cu tinerii. Mihail a spus că studiul biblic este unealta care l-a prelucrat, l-a instruit și ajutat să se maturizeze și acum, la rândul lui, îi învaţă pe alţii cum să studieze Biblia. Mihail și echipa sa au iniţiat un program pentru copiii din orfelinate numit „Campionii viitorului“. În fiecare an, voluntarii se ocupă de 100 de copii orfani din cele 10 orfelinate din oraș – câte 10 copii din fiecare orfelinat. Aceşti copii sunt împărțiți în echipe de sport şi studiu biblic. Acești copii participă regulat la antrenamente sportive şi lecții biblice. Apoi în data de 1 iunie – Ziua Copilului – se organizează o serbare de încheiere a acestui program anual.

    Raisa a venit din Kyzyl, capitala Republica Tuva; ea este inițiatoarea înfiinţării Institutului Biblic Precept Ministries din Republica Tuva unde majoritatea populației este budistă. Teritoriul acestei republici a avut o istorie zbuciumată. După ce secole de-a rândul a fost parte a Mongoliei, ţara a devenit independentă și apoi a trecut sub stăpânirea Rusiei ţariste și după aceea a URSS-ului, care a ținut republica închisă fără cale ferată și aeroport timp de 50 de ani, stare în care se află și astăzi. Limbile oficiale ale acestei republici sunt rusă şi tuvină.

    Raisa și soțul ei sunt de naţionalitate tuvină și lucrează de 17 ani ca misionari în țara lor. Domnul a folosit studiul biblic pentru a schimba viața Raisei și ea, împreună cu o echipă de lucrători, a plantat trei biserici în ţară.

    Prin studiul biblic multe persoane s-au întors la Domnul și la sesiune ea ne spunea că pregătește pentru botez 20 de persoane predând carteaLegământul. Echipa cu care Raisa a venit din Tuva a spus:„Noi suntem flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu și mulți ne așteaptă să le slujim cu ceea ce învățăm noi aici“. La această sesiune au graduat două persoane din această echipă.

    Drogurile și alcoolul continuă să fie cauza multor tragedii din ţările Siberiei. Mulți credincioşi care astăzi sunt membri în biserici şi chiar păstori au fost dependenţi de aceste substanţe. Ca întotdeauna am fost uimiți să auzim mărturii ale unor oameni cu vieți zbuciumate şi familii distruse, dar care prin credinţa în Domnul Isus Hristos, au fost aduși la viață și eliberați de toate lucrurile care îi ţineau robi! Rugați-vă pentru Siberia: pentru creștini, pentru bisericile plantate în acest loc al durerilor şi pentru răspândirea cu putere a Evangheliei în această vastă regiune a lumii. Cuvântul lui Dumnezeu este singura nădejde a Siberiei.

     


    Pe lângă cea de-a 45-a graduare sărbătorită în Siberia cu această ocazie am aniversat şi 15 ani de existenţă şi lucrare a Institutului Biblic Precept Ministries din orașul Krasnoiarsk, al treilea oraș ca mărime din Siberia. În Siberia mai există şase Institute Biblice Precept Ministries dintre care două oferă şi cursuri de pregătire pentru surdo-muți.

    În perioada 1938-1960 regiunea Krasnoiarsk a fost un lagăr de concentrare de tip GULAG (tabără de muncă forţată). Chiar în orașul Krasnoiarsk a existat o astfel de tabără numită ENISEVLAG, după numele fluviului Enisei care străbate oraşul. Chiar în timpul celui de-al doilea război mondial 10 fabrici din Ucraina și vestul Rusiei au fost mutate la Krasnoiarsk. După război, aici a fost construită fabrica de aluminiu RUSAL, iar în 1970 a fost construit un radar pentru rachete, în ciuda tratatului pentru rachete nucleare. Abia în 1983 SUA a cerut desființarea acestui radar și în 1992 s-a închis baza militară sovietică, la 70 km de Krasnoiarsk unde Zoie, sora noastră și studentă a institutului a plantat o biserică împreună cu soțul Nicolae.

    Am fost încurajați de mărturiile pe care le-am auzit despre cei 15 ani slujire ai Institutului Biblic în orașul Krasnoiarsk și împrejurimi. Ne-am bucurat să avem la această sărbătoare și păstori care ne-au mulțumit pentru slujirea pe care o facem prin institutul nostru.

    Tania mărturisea:„Dumnezeu m-a găsit în cele mai grele momente din viață, când fiul cel mare a început să se drogheze. Căutam o ieșire din situație când o persoană m-a invitat la biserică unde L-am primit pe Isus Hristos ca Mântuitor şi Domn. Apoi am aflat despre Institutul Biblic și am avut o dorință vie să studiez Cuvântul lui Dumnezeu.

    Când am început să studiez Biblia prin metoda inductivă, m-am întărit în credință, am înțeles că Dumnezeu vrea să slujesc oamenilor care aveau aceleași probleme cu copiii lor. Prin urmare, am format un grup de studiu biblic şi aveam săptămânal întâlniri cu părinții sau bunicii necredincioși ai drogaților și alcoolicilor. Astfel mai multe persoane L-au primit pe Domnul, au fost botezate și au devenit membri ai bisericii.

    Fiul meu a murit anul trecut, şi de atunci am înţeles chemarea lui Dumnezeu de a lucra la centrul de reabilitare care găzduieşte această sesiune. Dacă odată lucram cu părinții și le spuneam să-şi trimită copiii dependenţi de alcool sau droguri la centrele creștine de reabilitare, acum chiar eu lucrez cu astfel de tineri aici la centru. Mulțumesc Domnului pentru institutul biblic, care nu numai că ne întărește în credință prin studiul Cuvântului lui Dumnezeu, dar prin instruirea pe care ne-o oferiţi noi devenim lideri în diferite lucrări spre slava Domnului“.


    Din mărturiile liderilor de la Krasnoiarsk am aflat cum a lucrat Dumnezeu în viața lor și cum El continuă să îi folosească pentru a mântui şi transforma viețile altora. Noi înşine suntem încurajați în slujirea noastră când vedem nu numai foamea și setea liderilor din Siberia după Cuvântul lui Dumnezeu, ci și spiritul de sacrificiu de care dau dovadă în tot ce fac și preţuirea pe care ne-o arată participând la cursurile de pregătire pe care le oferim tuturor celor ce doresc să crească spiritual şi să slujească Domnului.

     

    Serghei a venit de la 1.080 km, 16 ore cu trenul și 3 ore cu mașina. El este mecanic de locomotivă și, pentru că şi-a luat liber două săptămâni pentru a participa la această sesiune, el va trebui să lucreze o lună de zile fără oprire ca să-şi recupereze orele. Această dedicare a studenților noştri ne motivează și mai mult în tot ce facem. Continuăm să pregătim lideri, să îi motivăm să meargă în Siberia cu diferite slujiri. Ne rugăm ca Domnul să continue să schimbe viețile multor oameni şi din această parte a lumii.

    Dacă a fost o vreme când orice om nedorit de statul țarist și apoi de cel sovietic era trimis în exil în Siberia, acum ne rugăm pentru oameni devotați ca liderii din institutul nostru, care merg de bunăvoie în Siberia ca să răspândească vestea bună a mântuirii prin Domnul nostru Isus Hristos.

  • Dumnezeu știe să izbăvească pe oamenii cucernici | 2 Petru, lecția 5

    Dumnezeu izbăvește pe oamenii cucernici, dar păstrează pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății. Ce fel de om ești? Cum te vede Dumnezeu, ca un om cucernic, sau ca pe un om care trăieșt în nelegiuire?

  • Dumnezeu Suveran peste împărați și împărății!- Daniel, lecția 4

    Te-ai văzut vreodată condamnat nevăzînd nici-o cale de ieșire din situația în care te găseai? Poate te îndreptai spre un dezastru la locul tău de muncă, într-o relație sau în căsătorie. Moartea se apropia, nu neapărat moartea fizică ci moartea unui vis, a unei speranțe, a unei așteptări, a unui scop, a planurilor tale de viitor. Unde ai alergat atunci? Ai găsit la cineva speranță și mângîiere?

  • Harul mântuirii pentru orice credincios, 1 Petru |lecția 3

    Suntem străini și călători și sfințirea este lucrarea Duhului spre ascultare. Noi suntem aleși spre ascultare. Ești pregătit pentru suferință? Ce efect vor avea încercările și persecuțiile asupra vieții tale? Îți vor descoperi acestea credința astfel încât Dumnezeu să fie glorificat? Cercetează ce spune apostolul Petru credincioșilor care trec prin încercări.

  • Implicare şi lucrare în Ucraina, de Adrian Blajinschi

    În perioada 16-27 mai 2016, Precept Ministries Eurasia a organizat sesiunea pentru lideri în Kirilovka.

        La sesiune au participat circa 150 lideri, profesori ai institutului, păstori și echipe din Ucraina, Republica Moldova, Belarus și Mongolia. S-a studiat cartea 2 Petru și principii de conducere, predate de Mia și Costel Oglice, învățătorii noștri. Unii participanți au călătorit cu trenul 24-30 ore, alții cu autobuzul sau mașina până la două zile. Acești lideri sunt implicați în diferite slujiri, cum ar fi: lucrarea la închisori, spitale, aziluri de bătrâni, orfelinate, predare în școli de stat, centre de reabilitare, lucrarea cu surdo-muți, persoane cu dizabilități, plantare de biserici etc.

       În fiecare seară, câte o echipă de institut a împăr­tășit lucrarea care se face în aria ei de slujire. Ne-am bucurat auzind mărturiile fiecărui institut și văzând cum lucrează Dumnezeu, călăuzindu-ne în diferite slujiri, cu scopul de a-i învăța pe oameni să cerceteze Scripturile și să aplice zilnic Cuvântul Său.Cu mare bucurie am sărbătorit a 56-a graduare din Eurasia cu 19 absolvenți, care au dovedit sârguință în studierea Scripturilor și formare de ucenici în timp de 3 ani și s-au implicat în lucrare. Iată câteva mărturii.

    Ana Krutini, absolventă Precept Ministries Ucraina

        Mulțumesc lui Dumnezeu pentru Institutul de Studiu Biblic Inductiv Precept Minis­tries Eurasia. Trei ani de zile am studiat Scriptura prin această metodă. Am învățat să studiez Biblia, să-L cunosc pe Dumnezeu. Am învățat cum să transmit Cuvântul lui Dumnezeu altor oameni, atât copiiilor cât și adulților. Institutul te disciplinează, îți dă încredere. Studiind aici la institutul biblic viața mea a fost schimbată, am învățat să lucrez în echipă, să transmit Evanghelia altor oameni și să fac ucenici.

    Iurie Sosnovik, coordonator Precept Ministries Ucraina

        Mulțumim necontenit lui Dum­nezeu pentru ce face pentru noi an de an! Suntem fericiți că în anul 2016 avem 179 absolvenți ai Institutului Precept din Ucraina. Vedem lucrarea lui Dumnezeu în ucenici, vedem roade, vedem cum ei fac alți ucenici și suntem bucuroși că viziunea Domnului Isus Hristos este împlinită prin Institutul de Studiu Biblic Inductiv. La această sesiune am studiat 2 Petru și am văzut că în Hristos Isus ni s-a dat tot ce avem nevoie pentru viață și evlavie. De aceea, noi trebuie să ne dăm toate silințele să trăim o viață evlavioasă. Acești 19 abselvenți și-au dat toate silințele ca astăzi să gradueze; timp de 3 ani ei au slujit cu multă râvnă în Ucraina, în bisericile locale. Mulțumim lui Dumnezeu pentru învățătorii noștri, Mia și Costel Oglice, care au investit foarte mult în noi. Astăzi vedem roadele generațiilor a treia și a patra de lideri și aceasta ne încurajează și mai mult să facem lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu. Este o bucurie pentru fiecare dintre noi să facem parte din această echipă mare și să vedem că Dumnezeu este proslăvit prin această lucrare!

    Liuda Sosnovik, profesoară Precept Ministries Ucraina

        Aceste întâlniri anuale sunt foarte benefice și impor­tante, mai ales în vremurile în care trăim. Studiind 2 Petru la aceas­tă sesiune am văzut cât de important este să rămânem în chemarea pe care am primit-o de la Dumnezeu. În vremea aceasta sunt mulți învățători mincinoși, care vor să ne fure credința adevărată în Domnului Isus Hristos. Studiul biblic este foarte important pentru a ne întări în credință, a-L cunoaște tot mai bine pe Domnul Isus Hristos și să-L facem de cunoscut tuturor. Mulțumim învățătorilor noștri, Mia și Costel Oglice – sunt un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi!

    Vera Sobran, absolventă și lideră Precept Ministries Ucraina

        Prima dacă când am venit la sesiune am crezut că este foarte simplu să pre­dai… dar de fapt, trebuie să te pregătești ca să predai Cu­vântul lui Dumnezeu. Cuvân­tul ne schimbă atunci când nimeni nu poate să facă aceasta. Am participat la multe lucrări în biserică, dar caracterul nu mi s-a schimbat. Însă, când am început să studiez eu însămi Cuvântul lui Dumnezeu, viața mea a început să se schimbe! Sunt recunoscătoare coordonatorilor noștri, care ne-au încurajat mereu să participăm la sesiuni. A fost un drum lung… dar nu vreau să mă opresc până când voi ajunge în fața lui Dumnezeu. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fratele Costel și sora Mia, care fac această lucrare mare pentru Dumnezeu. Doar prin studiu biblic și aplicarea adevărului în viața de fiecare zi putem vedea slava lui Dumnezeu și nu printr-o religie deșartă.

    Serghei Sobran, absolvent Precept Ministries Ucraina

        Mulțumesc din inimă în­vă­ță­torilor noștri pentru in­vestiția pe care au făcut-o în viața mea. În acest an am ab­solvit institutul împreună cu mama mea. Mul­țumesc lui Dumnezeu că într-o zi mama mea a aflat despre metoda inductivă de studiu biblic și a început să o folosească; prin aceasta și eu m-am întărit în Cuvânt. Văzând Cuvântul lui Dumnezeu aplicat în viața mamei mele am dorit să vin și eu la institut ca să învăț și eu. Mulțumesc mult Domnului pentru institutul biblic care m-a ajutat să mă îndrăgostesc de Dumnezeu și de Cuvântul Său.

    Dima și Antonina Gupaliuc, studenți Precept Ministries Ucraina

        Dima: Când ne-am planificat nunta, am ales data nun­ții în așa fel încât să pu­tem veni și la această sesiune. Am luat această de­cizie pentru că am vrut ca Însuși Dumnezeu să ne facă un cadou de nunta noastră, să ne vorbească la început de cale, așa ca să ne aducem aminte mereu de ce ne-a vorbit El. Am dorit să avem o temelie pusă de Dumnezeu, care să ne ajute să trecem prin toate greutățile vieții! La această sesiune, Dumnezeu ne-a vorbit foarte clar și ne-am întărit în credință și în chemare.

       Antonina: Sâmbătă am avut nunta, iar duminică ne-am urcat în tren și am pornit spre Kirilovka pentru sesiune. Luni am ajuns aici și am început să studiem cartea 2 Petru. A studia la institut înseamnă a participa la un proces de ucenicizare. Exemplul învățătorilor noștri este o motivare continuă să continuăm să-L iubim și să-L slujim pe Domnul din toată inima. Din evaluarea făcută reiese că liderii care au par­ticipat la sesiune au planificat să predea cartea 2 Petru în 99 de grupe la 982 de persoane în 76 de localități. Acești lideri lucrează împreună cu 34 de organizații și au planificat pentru această vară 250 de tabere la care vor participa peste 21.000 de persoane! Studiul biblic, părtășia și rugăciunea din timpul acestei sesiuni au fost o mare încurajare pentru noi toți. Slavă Domnului!

  • Importanța instruirii în viața oamenilor | 2Timotei - lecția 5

    În lecția 5 vei  vedea cît de important este să instruim oamenii potrivit cu Cuvîntul lui Dumnezeu, vei înțelege  instrucțiunile pe care trebuia sa le facă Timotei ca ucenic al lui Pavel.