Stats counter, realtime web analytics, heatmap creator

Evenimente

Nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră! de Costel Oglice

     „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Luca 12:31). În zilele noastre oamenii sunt tot mai interesați cu privire la ce să mănânce, care sunt alimentele cele mai sănătoase, care cereale sunt bune pentru micul dejun, câte calorii au etc. La televizor, la un program de dimineață despre sănătate cineva a întrebat: „Care este cel mai bun produs de cereale?”. I s-a spus că a mânca cereale din grâu tocat este ca și cum ai lua „viața de coarne și este a ta!” Oare chiar așa să fie?

    Domnul Isus a spus: „Nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările!” (Luca 12:22-24). Dumnezeu hrănește păsările, le poartă de grijă și acest exemplu este dat ca să nu ne îngrijorăm cu privire la aspectele fizice ale existenței. Ținta noastră trebuie să fie Împărăția lui Dumnezeu și preocuparea sau prioritatea noastră numărul unu trebuie să fie căutarea acestei Împărății.

     Ca să înțelegem de ce nu trebuie să ne îngrijorăm, Domnul Isus ne prezintă o imagine a păsărilor care se hrănesc cu ce găsesc în câmp, dar spune că Dumnezeu Tatăl le hrănește. Domnul ne arată o imagine clară din care înțelegem că hrana zilnică, indiferent de unde o obținem sau o primim, este venită de la El. Prin urmare, Domnul este Acela care ne poartă de grijă: noi nu trebuie să ne îngrijorăm ce vom mânca, ce vom bea și cu ce ne vom îmbrăca, deoarece viața este mai mult decât acestea. Corbii nu seamănă și nici nu seceră și cu toate acestea au ce mânca!

     Domnul nu spune să nu muncim, ci să ne stabilim o ordine corectă a priorităților în viață, și anume, aspectele spirituale ale vieții sunt mai importante decât cele fizice – viața este mai mult decât mâncare și îmbrăcăminte! Viața este trăire cu Dumnezeu și dorința de a căuta Împărăția Lui, potrivit cu voia Lui. Îngrijorarea arată lipsa de încredere în Domnul. Când părinții înțeleg că a căuta Împărăția lui Dumnezeu este prioritară, nu au de ce să se îngrijoreze, căci El poartă de grijă. Acest mode de viață va fi remarcat cu siguranță de copiii noștri. Ei vor învăța care sunt adevăratele priorități în viață, scutindu-i de îngrijorările vieții, care le fură bucuria și îi fac să-și piardă direcția în viață.

     Când părinții se plâng și spun: „O, dacă am avea…”, „Nu suntem ca alții care au…” etc. arată că privirea lor nu este îndreptată spre Dumnezeu, ci spre lumea din jurul lor. Când suntem mulțumitori cu ce avem, când îi învățăm pe copii să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, le dăm o lecție de viață pe care nu o pot uita. Noi, părinții, trebuie să prezentăm lucrurile vieții din perspectiva lui Dumnezeu, să nu ne îngrijorăm, ci să căutăm mai întâi Împărăția Lui, arătându-le de fiecare dată cum Dumnezeu poartă de grijă. De asemenea, este important să-i învățăm pe copii să ceară toate lucrurile de la Dumnezeu și astfel să înțeleagă că El este Acela care ne dă ce avem nevoie, El știe care sunt nevoile noastre și le va împlini.

   Ca să știm cum să-i învățăm pe copii, trebuie să urmărim învățăturile pe care Domnul Isus le-a dat ucenicilor cu privire la Împărăția lui Dumnezeu. În Matei 13:24, această Împărăție se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună; în versetul 31, Împărăția se aseamănă cu un grăunte de muștar semănat care, după ce crește, este mai mare decât zarzavaturile din jur. În versetul 33, Împărăția seamănă cu un aluat (drojdie) pus în 3 măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala; în versetul 44, Împărăția seamănă cu o comoară ascunsă, care poate fi găsită, iar în versetul 45, Împărăția se aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare și le găsește.

      Când înțeleg valoarea Împărăției lui Dumnezeu, părinții și copiii au o bucurie deosebită și investesc să dobândească această comoară. Ca urmare, direcția și prioritățile vieții vor fi cele corecte și ei vor avea dorința să-L cunoască tot mai mult pe Dumnezeul Cel viu. Domnul Dumnezeu, a cărui Împărăție o căutăm mai întâi, poate purta de grijă nevoilor noastre de fiecare zi, ca să nu ne îngrijorăm. Ba mai mult, în Isus Hristos, Dumnezeu Tatăl ne-a făcut şi moştenitori ai acestei Împărății în care cei neprihăniți vor străluci ca soarele. Ce viitor minunat și glorios! Prin urmare, mesajul Împărăției lui Dumnezeu trebuie auzit, crezut și trăit și astfel vom fi eliberați de îngrijorări atât noi, cât și familia noastră!