Stats counter, realtime web analytics, heatmap creator

Evenimente

Copii au nevoie de dragoste necondiţionată şi limitări de Costel Oglice

    Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, articolul 19 afirmă: „Statele părţi vor lua toate măsurile... în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare...”. Cum afectează aceasta profesorii, asistentele sociale, educatoarele? Un lucru este sigur: ca educator este ilegal să pedepsești corporal copilul altei persoane; educatorii copiilor și ai tinerilor trebuie să respecte standardele profesionale curente și să educe copii fără să aplice pedepse fizice.

    Mulți părinți practică disciplina fizică, bazați pe cartea Proverbelor 23:13-14: „Nu cruţa copilul de mustrare,căci dacă-l vei lovi cu nuiaua nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din Locuinţa morţilor”. Acești părinți, în dragostea lor pentru copii și dorința de a-i aduce la cunoașterea lui Dumnezeu folosesc disciplina, nuiaua, cu scopul de a-i face să înțeleagă limitele sau standardele pe care ei trebuie să le respecte. Când o persoană a fost întrebată: „Crezi că pedeapsa este importantă în disciplinarea copilului?”, a răspuns: „Cred că pedeapsa este foarte importantă pentru înțelegerea dreptății de către copil și a faptului că este păcătos.”

Dacă această înțelegere lipsește, copilul nu poate înțelege harul Evangheliei.

    O mamă a spus: „Copilul sau tânărul trebuie să înțeleagă consecințele neascultării, să-și dea seama că acțiunile lor au consecințe și îi afectează și pe cei din jurul lor. Pedeapsa îi ajută pe copii să înțeleagă că purtarea lor nu este acceptabilă. Așa pot înțelege copiii harul și nevoia de iertare pentru lucrurile făcute, căci ei sunt acceptați în dragoste, chiar dacă au făcut greșeli. Disciplina îi ajută să învețe limitările de care să țină seamă în comportamentul lor”. „Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine iubește, îl pedepsește îndată” (Proverbe 13:24). Am învățat de la părinți ce este bine și ce este rău; am învățat ce ne-au învățat ei, dar, în același timp, am învățat și prin experiență. Am devenit noi părinți și, educându-ne copiii, am văzut cum S-a implicat Dumnezeu în viața noastră, învățându-ne să ne implicăm, la rândul nostru, în viața copiilor noștri.

    Astfel am văzut, specific, cum încă de mici, copiii așteaptă ca noi să îi învățăm, dar și să-i disciplinăm, făcând din orice neascultare un prilej de a învăța disciplina. Această disciplină am administrat-o fie prin mustrare, fie lipsindu-i de anumite favoruri. Alteori, am luat pe loc anumite măsuri prin care copiii au înțeles că îi iubim și nu vrem să continue în neascultare sau în a face lucruri care nu sunt plăcute lui Dumnezeu. Astfel copiii învață că îi iubim necon­diționat, dar și limitările pe care le stabilim ca să-i ajutăm să-și formeze un caracter după voia lui Dumnezeu. Disciplina nu trebuie aplicată întotdeauna folosind nuiaua, dar aceasta trebuie făcută imediat ca ei să înțeleagă ce este drept și ce este greșit. Noi îi disciplinăm pe copii din dorința ca ei să se îndrepte.

     Disciplina nu se face la mânie; scopul acesteia este ca ei să înțeleagă clar ce au voie să facă și ce nu au voie să facă. „Suferiți pedeapsa! Dumnezeu se poartă cu voi ca cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu îl pedepsește tatăl?” (Evrei 12:7). Acest text ni-L prezintă pe Dumnezeu ca un Tată iubitor care își disciplinează copiii. Scopul disciplinei este să ne atragă spre El și, prin disciplina primită, să dăm cinstea cuvenită Tatălui nostru. Disciplina este școala care produce o comportare după voia Lui, „rodul dătător de pace al neprihănirii”. „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia pe care îi iubesc” (Apocalipsa 3:19). Scopul disciplinei din dragoste este de produce o părere de rău (pocăință) și schimbare; ea arată importanța disciplinei care aduce îndreptare și cunoașterea căilor lui Dumnezeu și a voii Lui. De multe ori copiii noștri ne spuneau că prie­tenii lor au voie să facă cutare sau cutare lucru. Atunci noi le explicam că suntem părinții lor și suntem responsabili să îi creștem în respect și ascultare de părinți, astfel încât să învețe ce este drept. Așa veți cinsti pe mama și tata și veți învăța să cinstiți pe Dumnezeu, ca să fiți fericiți (Efeseni 6:1-3). Atunci când disciplina îi ajută pe copii să umble în înțelepciunea dată de Dumnezeu, în ascultare, ei vor înțelege că disciplina este spre binele lor.

     „Fiule, nu disprețui mustrarea Domnului, nu te mâhni de pedepsele Lui, căci Domnul mustră pe cine iubește, ca un părinte pe copilul pe care îl iubește” (Proverbe 3:11-12). Am înțeles că scopul disciplinei este formarea caracterului, direcționarea copilului spre ce este bine și aceasta este o dovadă a dragostei față de ei. Îi învățăm pe copiii calea pe care trebuie să o urmeze până ei se maturizează și ajung să înțeleagă că atunci când le cerem să facă ceva, trebuie să asculte. Disciplina îl va feri pe copil de pericolele de pe calea vieții. Dacă părinții nu își fac datoria de a-i disciplina pe copii la vremea potrivită și de-a le arăta dragostea lui Dumnezeu prin disciplină, altcineva va trebui să o facă. Valorile Bibliei sunt folositoare când sunt comunicate prin dragoste și disciplină.