Cunoaște pe Domnul

Mai Profund ,


Trăiește

Diferit .


“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea.”

Psalmul 119:105

  • Home
  • Magazine
  • Dumnezeu – nădejde, sprijin și ajutor pentru văduve, de Mia Oglice

Dumnezeu – nădejde, sprijin și ajutor pentru văduve, de Mia Oglice

Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă.” (Isaia 1:17)

Întâlnirea văduvelor a avut loc în perioada 20-23 iulie la Centrul de Studii Biblice Surduc. Cu această ocazie am studiat ce spune biblia despre văduve, dragostea lui Dumnezeu pentru văduvă și copiii ei. Surorile au fost încurajate să afle și să înțeleagă cât de speciale sunt ele în ochii Domnului; ele au înțeles de asemenea importanța pe care o dă Domnul văduvelor și slujirii lor. Dumnezeu știe că văduva are nevoie de dreptate, bunătate, răbdare și apărare; de aceea El a scris pe paginile sfintelor scripturi porunci concrete cu privire la văduve. Domnul nu vrea ca noi să ne bucurăm singuri de binecuvântările primite de la El. De aceea, a dat instrucțiuni specifice poporului Său cu privire la sărbători, să invite pe văduve, orfani și străini și binecuvântările să se reverse și peste aceștia. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu cu privire la văduve va aduce mângâiere, binecuvântare și bucurie.

Răsplătirea persoanelor care se implică în ajutorarea celor în nevoi este încurajare, pace, bucurie și biserica, trupul Domnului Isus nu va suferi. „Căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri; care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte” (Deuteronom 10:17-18). Cunoașterea Cuvântului m-a motivat să fac studiul „Doamne, vreau să Te cunosc” cu surorile văduve, știind că cunoașterea Numelui lui Dumnezeu le va aduce încurajare, vindecare și nădejde.

Când Îl cunoaștem pe Domnul așa cum este El, în viețile noastre primim o putere care ne face neclintiți. Cu fiecare nume al lui Dumnezeu pe care l-am studiat, surorile s-au rugat în grup și au împărtășit cum acel atribut al lui Dumnezeu s-a manifestat în viața lor. Studierea numelor lui Dumnezeu ne pune față în față cu Dumnezeul cuvântului viu, care nu doar deosebește gândurile și intențiile inimii, ci devine și mijlocul prin care suntem luminați, direcționați și îndreptați.

Participarea la studiul cărții „Doamne, vreau să Te cunosc” a adus încurajare și surorile au mărturisit că au înțeles la Cine să caute ajutor când puterile le părăsesc, când slăbiciunile se simt în greul vieții; ele aleargă la Apărătorul lor, la Cel ce stă cu brațele deschise și le așteaptă să vină la El. „Numele Domnu­lui este un turn tare; cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost” (Proverbe 18:10).

M-am bucurat de lucrarea care s-a făcut în aceste zile de îmbărbătare, încurajare, părtășie, rugăciune, bucurie. Mulțumesc Domnului pentru surorile din România care au înțeles importanța acestei slujiri și participă în lucrarea aceasta comună ca parte a lucrării surorilor din țară sub coordonarea surorii Livia Zdrânc de la departamentul de misiune și a surorii Pușa Linguraru, de la departamentul de slujire. Lucrarea în echipă este un model de slujire care arată frumusețea relațiilor și devotamentul nostru în menținerea lor în Trupul Domnului Isus


Manuale


Zidind relații

Zidind relaţii – cum să dezvolţi relaţii trainice, pline de compasiune şi dragoste? Oamenii sunt mereu în căutare de relaţii. […]

Zaharia

Dmnezeu spune: „Întoarceţi-vă la Mine“ – dar sincer, ar schimba aceasta cu adevărat lucrurile? După învierea Sa, Domnul Isus mergea […]

Vrei să fii uncenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul!

Ce așteptări avea Isus atunci când chema bărbați și femei ca să fie urmat? Era rezonabil? Care este diferența dintre […]

Viaţa predată – O privire asupra vieţii creştine normale

Având ca bază biblică Epistola lui Pavel către Efeseni, autorul redă cum arată viața creștinului atunci când „permite lui Dumnezeu […]

CONTACTEA-ZĂ PROGRAMATORUL

CONTACTEA-ZĂ PROGRAMATORUL